Site icon Gazeta Brașovului

Protest spontan astăzi la RIAL

Protest spontan astăzi la RIAL Brașov la anunțul că compania va tăia sporurile și bonurile de masă pentru angajați. Aceștia s-au strâns în sala de ședințe de la parterul clădirii, nemulțumiți fiind și de întârzierile în achitarea drepturilor salariale de către companie.

    În timpul ședinței ad-hoc li s-a adus la cunoștință faptul că compania RIAL prin decizie managerială taie sporurile angajaților.

    Surse din cadrul companiei au declarat pentru „Gazeta Brașovului” că noul director interimar Sorin Nicolae Jula ar fi spus în timpul ședinței că cine nu este de acord cu tăierea sporurilor salariale este liber să plece din cadrul companiei, și că există posibilitatea de a angaja personal din India. 

    Până la ora publicării acestui articol nu am obținut nici o reacție din partea conducerii RIAL Brașov.

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Exit mobile version