Site icon Gazeta Brașovului

ÎPS Teodosie, recomandări pentru turiștii de pe litoral: „Să-și țină mintea în frâu și să nu privească unde nu trebuie”

Înalt Prea Sfințitul Teodosie a fost întrebat luni de preotul Eugen Tănăsescu, care moderează emisiunea ”Dialog duhovnicesc” de la Radio Dobrogea și care este și purtătorul de cuvânt al Arhipiescopiei Tomisului, dacă ”este păcat să mergi la mare și să te îmbăiezi”. Tănăsescu a subliniat că unele persoane au ”o problemă de conștiință” în privința acestui lucru.

„Dacă te duci la mare să nu rămâi în zona cuviinței, sigur că este păcat, că am auzit, nu am văzut, nici nu vreau să văd, că sunt oameni care se duc la mare și se duc total dezbrăcați cu tot cu copii. Mi se pare o rușine de neacceptat”, a spus ÎPS Teodosie în timpul emisiunii Cuvântul Ierarhului de la Radio Dobrogea, citat de Mediafax.

Potrivit arhiepiscopului Tomisului, cel mai mare păcat îl comit turiștii care se dezbracă în totalitate pe plajă în fața copiilor.

Recomandările Arhiepiscopul pentru credincioșii care merg la plajă sunt – să își țină mintea în frâu, să meargă în familie și să nu privească unde nu se cuvine.

Dacă mergi cu bună cuviință pentru sănătate nu este păcat, este tratament. Sigur, trebuie să meargă omul cu bună cuviință, să-și țină mintea în frâu, să privească numai acolo unde se cuvine, să meargă în familie, să nu meargă să privească unde nu trebuie. Și atunci nu-i păcat. Dacă nu deviezi cu nimic de la moralitate, este foarte sănătos și bine să mergi la mare”, este concluzia lui ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Exit mobile version