Site icon Gazeta Brașovului

Diana Șoșoacă – „ Dacii, lupii și patrioții” să-l suspende pe Iohannis

Senatoarea independenta Diana Șișoacă a postat pe pagina sa de Facebook o petiție prin care se solicită nici mai mult, nici mai puțin decât  „ inițierea unui referendum decizional de suspendare a președintelui României”.

 

Cităm din textul petiției 

„ Așa nu se mai poate, Pana aici, Ajunge!!!

Romani, daci, lupi, patrioti!!!

Semnati aceasta petitie, informati-va prietenii si distribuiti masiv pe toate rețelele de socializare și în presa!!! Puterea suntem noi, uniți: poporul român!!!

Acum e momentul, vă chemăm „ la luptă” și la unire într-un singur gând și urmând o singura idee pe care știm ca v-o doriți cu toții: Demiterea Președintelui României”.

 

Inițiatorii demersului se adresează Senatului și Camerei Deputaților, cărora le cer sa inițieze o propunere de suspendare din funcție a președintelui Klaus Iohannis. Aceștia invocă în acest sens mai multe articole din constituție și subliniază că demiterea președintelui este „o prioritate națională”.

 

„ Initiativa civica este propusă de administratorii grupurilor Facebook LA LUPTA, PATRIOȚI! Și ROMÂNIA CIVICA, grupuri civice, patriotice și naționaliste, fără afiliere politică la niciunul dintre partidele și (sau) organizațiile politice existente în România”, se mai arată în petiție.

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Exit mobile version