Site icon Gazeta Brașovului

Piața Sfatului va găzdui în fiecare weekend un punct de vaccinare

Începând de sâmbătă, 17 iulie, în fiecare weekend, brașovenii și turiștii vor avea posibilitatea de a se vaccina cu serurile Pfizer sau Johnson&Johnson, în punctul de vaccinare amenajat în Piața Sfatului de Primăria Brașov, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică.

 

Punctul de vaccinare funcționează în căsuțele de lemn amplasate pe latura dinspre strada Mureșenilor a Casei Sfatului (lângă postul Poliției Locale) și va funcționa în fiecare sâmbătă și duminică, între orele 11.00-19.30, până la sfârșitul lunii august, iar dacă va mai exista cerere, inclusiv în luna septembrie.

 

Reamintim că în prezent municipalitatea mai administrează un centru permanent de vaccinare, care se află în incinta Căminului pentru Persoane Vârstnice, din Noua, strada Gladiolelor nr 4. În acest centru vaccinarea se desfășoară zilnic, fără programare, între orele 8.00 și 20.00. Sunt disponibile toate serurile – Pfizer, Moderna, Johnson&Johnson, AstraZeneca.

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Exit mobile version