Site icon Gazeta Brașovului

Universitatea Babeș-Bolyai – Studenții vor putea participa fizic la cursuri dacă sunt vaccinați

Senatul Universității Babeș-Bolyai, din Cluj, a luat joi decizia ca studenții vaccinați, care au trecut prin boală, sau care sunt testați periodic, vor putea participa fizic la cursuri din 27 septembrie

Toate examenele se vor desfășura fizic

 

Daniel David, rectorul UBB, menționează totuși că prezența fizică nu este obligatorie.

 

„ Nu îi forțăm. Cei care nu sunt vaccinați sau cei care nu doresc să vină clasic, starea de alertă încă le dă posibilitatea să își desfășoare activitățile într-o variantă online sau o altă variantă pe care o să o decidă fiecare facultate. Asta înseamnă că poate să fie online integral, studenții pot fi chemați pe grupuri și să facă ore modular, însă fiecare facultate va stabili acest lucru”, a declarat rectorul.

 

Daniel David a adăugat că decizia o să fie reevaluată în septembrie, în funcție de cum evoluează situația epidemiologică.

 

Florin Streteanu, președintele Senatului UBB, a declarat că vor exista soluții alternative pentru cei care nu doresc să se vaccineze sau să se testeze periodic.

 

„ Acolo unde există posibilitatea, cursurile vor putea fi transmise și în regim online și vor putea fi urmărite de către cei care sunt acasă. Există și varianta înregistrării cursului, acolo unde este posibil”, a declarat Florin Streteanu.

 

Președintele Senatului UBB a adăugat că studenții care sunt vaccinați, dar care nu doresc să revină fizic la facultate, nu vor fi obligați să o facă.

 

#GazetaBrasovului

 

gazetabrasovului.ro

Exit mobile version