Site icon Gazeta Brașovului

Aristotel Căncescu condamnat la 7 ani și 10 luni

Fostul președinte al CJ Brasov, Aristotel Cancescu, a fost condamnat la 7 ani și 10 luni de închisoare cu executare.
Aristotel Cancescu a fost trimis în judecata în acest dosar, pe 17 decembrie 2014, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție DNA – Serviciul Teritorial Brașov, el fiind acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci infractiuni), luare de mită, spălare a banilor, trafic de influență și instigare la tentativă la abuz în serviciu.

 

Instanța de judecată a hotărât printre care următoarele:

 

Codul penal contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedepsele de 5 ani închisoare şi respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa apelată pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (fapte relativ la actualizarea preţului cu un coeficient „k” pentru contractele de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006 şi nr. 69/20.09.2007) şi aplică inculpatului Căncescu Aristotel Adrian pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite – respectiv 2 ani şi 10 luni închisoare – inculpatul Căncescu Aristotel Adrian având de executat în final pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 10 (zece) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Codul penal pe o perioadă de 5 ani.

 

În temeiul art. 289 alin. 3 din Codul penal confiscă de la S.C. Canaris S.R.L. Braşov suma de 1.248.704,95 lei, primită ca mită.

 

Reduce pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului Diniţă Ion prin sentinţa apelată de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

 

Schimbă temeiul achitării inculpatului Cirică Emil Cristian pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Hotărârea este definitivă.

 

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE.

Exit mobile version