Site icon Gazeta Brașovului

BNR a decis a șaptea majorare din acest an a dobânzii de referință, de +0,75%, astfel că indicatorul ajunge la 6,25% pe an. Anticipează o încetinire puternică a creșterii economice în trimestrul III față de cel precedent, precum și o creștere a inflației până spre finalul anului

Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis astăzi majorarea dobânzii de referință cu 0,75%, până la 6,25%. Este a șaptea majorare din acest an, însă Consiliul Băncii mai are programată o ședință de politică monetară în luna noiembrie.

Conform hotărârii CA al BNR, ”cele mai recente date ale indicatorilor cu frecvență ridicată sugerează o încetinire puternică a creșterii economiei în trimestrul III față de intervalul precedent, sub impactul escaladării războiului din Ucraina și al extinderii sancțiunilor asociate. Evoluția implică totuși o majorare semnificativă a dinamicii anuale a PIB în acest interval, pe seama unui efect de bază, dar în condițiile decelerării creșterii consumului privat. Relevantă din această perspectivă este scăderea dinamicii anuale a comerțului cu amănuntul și a comerțului auto-moto, dar mai cu seamă a serviciilor prestate populației în luna iulie. În același timp, producția industrială și volumul comenzilor noi în industria prelucrătoare și-au amplificat contracția în termeni anuali, dar volumul lucrărilor de construcții și-a accelerat semnificativ creșterea anuală”.

Amintim că indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează dobânzile creditelor în lei acordate până în luna mai 2019, este astăzi 7,92%. IRCC, în funcție de care se calculează dobânzile creditelor acordate după mai 2019, este 4,06%. Inflația la nivelul lunii august a fost calculată de Institutul de Statistică la 15,3%.

Deciziile Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României:

Banca Națională mai arată în hotărârea de astăzi: ”Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va continua probabil să mai crească spre finele anului curent, sub impactul șocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit. Determinante pentru înrăutățirea suplimentară a perspectivei apropiate a inflației sunt dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de prețurile gazelor naturale și energiei electrice – inclusiv în condițiile modificării caracteristicilor schemei de plafonare a prețurilor la energie electrică -, precum și de prețurile alimentelor, sub influența creșterii ample a cotațiilor mărfurilor agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor instituite, dar și al secetei prelungite și extinse la nivel european din această vară. Impactul acestor factori va fi doar parțial contrabalansat de efecte de bază dezinflaționiste anticipate a se manifesta în perspectivă apropiată inclusiv pe segmentul combustibililor”.

 

Sursa: Biziday

Exit mobile version