Site icon Gazeta Brașovului

Consiliul Local Brașov va decide astăzi care va fi destinația noii săli de sport de la Școala Gimnazială nr. 2

 

Miercuri, 15 februarie, a fost convocată o ședință de consiliu extraordinară   având un singur punct pe ordinea de zi: aprobarea reconversiei sălii de sport a Școlii Gimnaziale nr. 2 “Diaconu Coresi”. Consilierii vor trebui să decidă care este scenariul optim pentru utilizarea acestei săli, având în vedere că există două curente de opinie divergente: părinții copiilor și conducerea școlii susțin transformarea ei în sală de sport școlară, în timp ce părinții gimnaștilor de la clubul sportiv Brașovia, susținuți și de Federația Română de Gimnastică, solicită finalizarea amenajării sălii ca sală omologată de gimnastică, pentru pregătire și competiții.

 

De-a lungul timpului, conducerea primăriei a avut mai multe discuții cu reprezentanți ai ambelor curente de opinie. În urma acestor discuții, primarul Allen Coliban a solicitat elaborarea unei expertize care să analizeze scenariile posibile de utilizare a acestei săli, dar și costurile de reconversie pentru fiecare scenariu în parte, astfel încât consilierii locali să poată decide în cunoștință de cauză care este cea mai bună soluție.

 

,,Școala gimnazială nr. 2 este cea mai mare școală din Brașov, cu 1.500 de elevi care nu au unde să practice în condiții normale ora de sport. Înainte au avut un balon amenajat în curtea școlii, un balon care era o investiție privată ce opera în regim de închiriere după ore, iar în timpul orelor era folosit de profesorii școlii de sport. Balonul a fost înlocuit de această construcție, noua sală de sport, care într-un adevărat joc de alba-neagra administrativ, în titlul proiectului era descrisă drept sală de sport pentru Școala Gimnazială numărul 2, iar în descriere, în detalierea studiului de fezabilitate, ea apărea drept o sală pentru competiții de gimnastică. Adevărul este că Brașovul are nevoie de ambele, are nevoie de infrastructură sportivă destinată performanței. Avem un club de gimnastică ce, istoric, din 1974 folosește fosta sală de sport a Școlii Gimnaziale numărul 2, dar avem în primul rând nevoie de infrastructură de calitate pentru elevi să-și desfășoare orele de sport, în condițiile în care obezitatea în România este la cote înalte în rândul elevilor. Prin urmare, mâine dezbaterea va fi despre cum continuăm acest proiect. Am finalizat partea de construcție, suntem în faza de dotări și avem trei opțiuni: proiectul continuă în forma aprobată în 2020 de precedenta administrație, respectiv sală de gimnastică, sau îl modificăm în faza aceasta de dotări, fie ca sală destinată exclusiv jocurilor cu mingea – adică o sală de sport normală, fie un scenariu mixt, care poate fi definitiv sau temporar, în care să coexiste cele două activități. Pentru că argumente există și de o parte și de alta. Pe de altă parte, administrația este datoare să ofere o soluție copiilor de la Școala Gimnazială numărul 2”, a declarat autoritățile.

Conform analizei efectuate de o echipă de experți, s-au stabilit trei scenarii posibile: sală de sport pentru elevii de la Școala 2, sală de gimnastică, sau o variantă mixtă, care poate fi temporară, până la construirea unei săli noi, pentru elevii școlii.

 

,,Avem trei scenarii – cele două susținute de fiecare tabără, dar există și o analiză legată de o fazare în timp, astfel încât la final să avem încă o sală de sport construită pentru elevii școlii,  pentru că spațiul ne permite acest lucru. În această perspectivă ar avea de câștigat, cred eu, atât școala, elevii, cât și sportivii de performanță. Dată fiind importanța acestui subiect și implicațiile sale, am invitat să fie parte din dezbatere absolut orice parte interesată, atât părinți, profesori de sport, conducerea școlii, cât și federația și gimnaștii, Clubul Sportiv Brașovia. Decizia va fi a Consiliului Local. De ce? Pentru că fundamentarea unei investiții la faza de studiu de fezabilitate este o decizie a Consiliului Local. Din punct de vedere executiv, noi trebuie să ducem la îndeplinire ceea ce Consiliul Local a decis, iar la acest moment, vorbim de o sală de sport pentru gimnastică. Orice modificare necesită o altă decizie a Consiliului Local. Despre aceasta va fi vorba mâine”, au transmis autoritățile.

 

Scenarii propuse în Expertiza privind reconversia sălii de sport de la Școala Gimnazială nr. 2.

 

Scenariul 1

 

Valoarea estimata 3.205.203 lei.

Durată 6 luni.

 

Scenariul 2

Termen scurt: Modificarea parțială a destinației sălii noi ca sală de sport pentru școală. Finalizarea restului de sală pentru gimnastică.

Valoarea estimată termen scurt: 3.411.713  lei.

Durată 4 luni.

 

Termen mediu: Construirea unei săli de sport tip CNI pentru elevi,  și folosirea întregii săli actuale (cea nouă) pentru gimnastică, conform proiectului inițial.

Valoarea estimata termen mediu: 16.230.053  lei.

Durată 24 luni.

 

Opțional: demolarea sălii vechi și construire unei cantine cu 370 locuri în locul ei

Valoarea estimată: 12.235.723 lei.

Durată 24 luni.

 

Scenariul 3

Valoarea estimată: 3.172.755 lei

Durată 4 luni.

 

!!! Conform analizei, scenariul recomandat de experți este scenariul 2 .

 

Detalii tehnice sală nouă:

Regim de înălțime: P+2E parțial;

H max= +12.75 m;

S construită sala sport = 1745 m.p.;

S desfășurată sală = 2879 m.p.;

Sala de sport propriu-zisă, cu regim de înălțime parter, are o suprafață construită de cca. 1372 m.p.

Sala mai dispune de vestiare pentru elevi/sportivi, grupuri sanitare, birouri și o tribună cu 216 locuri etc.

 

Detalii tehnice sală veche:

Este o construcție cu un singur nivel, realizată la începutul anilor ’70 cu o suprafață de 250 de m.p (25m x 10m).

 

#GazetaBrasovului

Exit mobile version