Site icon Gazeta Brașovului

PESTE 4,2 MILIOANE EURO ATRAȘI ÎN COMUNITATEA LOCALĂ DE CĂTRE MASSIF

 

Prima ediție a festivalului Massif a fost un succes și a adus în Poiana Brașov peste 100 de artiști români și internaționali, precum și peste 38.000 de participanți. Toți aceștia s-au bucurat de muzică, munte și sporturi de iarnă la cele 3 scene de la baza pârtiei Bradu și la cele 3 apres-ski-uri partenere: Nuba Chalet, Yager Chalet și Kupa. Pentru prima ediție, grupul      UNTOLD UNIVERSE a investit un buget de peste 3,5 milioane euro.

 

Festivalul s-a bucurat de prezența iubitorilor de distracție din toată țara. Conform datelor oficiale, din totalul participanților, 31% au fost din Brașov, 18% din Cluj-Napoca, 17% din București, iar restul de 34% fiind din alte zone ale țării. Cei care au venit din afara Brașovului s-au cazat în orașul de la poalele munților sau în Poiana Brașov. În stațiune, hotelurile de 3 stele partenere Massif au avut un grad de ocupare de peste 70%, iar cele de 4 stele de peste 80%.

 

Conform estimărilor, participanții veniți din afara orașului Brașov au cheltuit în cele 3 zile de festival, în medie, suma de 470 euro/persoană. Acest lucru înseamnă o infuzie de      capital în comunitatea locală de peste 4,2 milioane euro, bani care s-au îndreptat către      afacerile locale (restaurante, cafenele, transport privat, mall-uri), către hoteluri și proprietarii apartamentelor și caselor care au oferit cazare pe perioada festivalului.

 

DRAGOȘ ANASTASIU, INVESTITOR ÎN PROIECTUL MASSIF

Unul dintre oamenii care a crezut în potențialul proiectului Massif, încă de la prima ediție, este antreprenorul român de succes Dragoș Anastasiu. Acesta s-a alăturat grupului UNTOLD UNIVERSE în organizarea festivalului, achiziționând un pachet de acțiuni în compania care a lansat proiectul din Poiana Brașov. Dragoș Anastasiu este fondatorul Grupului Eurolines, ale cărui cele mai importante linii de business acoperă industria ospitalității – Green Village 4* Resort și Valea Verde Retreat, precum și un segment important din industria închirierilor de mașini prin Enterprise Rent A Car.

,,Admir curajul și determinarea echipei UNTOLD Universe de a-și duce mai departe       visurile, de a trece peste toate obstacolele din ultimii 3 ani, fără să își piardă dorința de a inova și de a aduce bucurie publicului. Mă bucur să le fiu aproape în acest nou proiect și am încredere că va crește și se va dezvolta” declară Dragoș Anastasiu.

 

TURISM DE FESTIVAL, OPORTUNITATE MASIVĂ PENTRU POIANA BRAȘOV

Massif a poziționat stațiunea Poiana Brașov pe harta festivalurilor, atât prin                 participanți, artiști și echipele lor, cât și prin intermediul jurnaliștilor și vedetelor care au venit la prima ediție. Dimitri Vegas, MORTEN, Topic, Quintino, MATTN, Kadebostany, Delia, Inna, Grasu XXL, Ștefania, Dirty Nano, Pascal Junior, Killa Fonic, Azteca, Ian, Oscar se numără printre cei care au urcat pe scena principală Massif în cele 3 zile de festival. Peste 100 de artiști din țară și din străinătate au făcut show-uri pe cele 6 scene Massif.

Fără îndoială că Massif va deveni o atracție internațională, ținând cont de faptul că la nivel European mai există un singur festival de iarnă similar, care îmbină sporturile de iarnă  cu distracția de festival. Astfel, Poiana Brașov are o mare oportunitate de a fi printre singurele destinații din Europa care să găzduiască un eveniment de o asemenea amplitudine. De altfel, viziunea pe termen lung a organizatorilor Massif este de a transforma Poiana Brașov în cea mai atractivă stațiune montană din Europa pentru tineri, prin seria de evenimente organizate.

Următoarea ediție a festivalului Massif va fi în sezonul de iarnă 2024. Până atunci, echipa UNTOLD Universe explorează și alte proiecte care să pună în valoare stațiunea             turistică. Zona de desfășurare a festivalului, care pe parcursul anului nu are o altă întrebuințare, ar putea fi pusă în valoare astfel încât să devină o atracție atât pentru comunitatea brașoveană, cât și pentru turiști, oferind o completare a serviciilor și atracțiilor pe care le oferă în acest moment Poiana Brașov.

 

#GazetaBrasovului

Exit mobile version