Saga Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav – Fly Lili anulează zborurile de duminică spre Roma, Nurnberg și Salonic

Conducerea Fly Lili se plânge de întârzieri legate de procedurile de înmatriculare ale avioanelor

 

Conform publicației Biz Brașov, compania Fly Lili a căutat să închirieze un avion pentru cursele programate pe Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, duminică, 30 iunie 2024, în toate colțurile Europei, dar nu este niciun aparat disponibil pentru închiriere.

 

Cursele de duminică nu vor mai avea loc, iar pasagerii care și-au cumpărat bilete vor fi despăgubiți imediat, prin returnarea banilor sau prin oferirea de vouchere valorice pentru alte curse.

 

În același timp, conform publicației citate, compania Fly Lili a asigurat că zborurile de luni și miercuri vor fi asigurate, urmând ca în cel mai scurt timp situația curselor de la Brașov să fie soluționată prin sosirea aeronavei care a fost dedicată de companie pentru Brașov.

 

Din nefericire, compania Fly Lili returnează doar banii încasați pentru biletele vândute, fără a depune nici un fel de efort pentru a ajuta călătorii care vor pierde zboruri de legătură, care vor fi nevoiți să achiziționeze zboruri ale altor companii sau care vor ajunge cu întârziere la destinație.

 

Această situație a creat nemulțumire și frustrare în rândul pasagerilor afectați, care se confruntă acum cu dificultăți suplimentare și costuri neprevăzute. Deși Fly Lili a promis că va rezolva rapid problema aeronavei dedicate pentru Brașov, măsurile luate până acum nu sunt considerate suficiente de către călători.

 

#GazetaBrașovului

 

Foto – Jürgen Faff, patronul companiei Fly Lili și Adrian Veștea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments (0)
Add Comment