Autor

Redactia Gazeta Brașovului
Gazeta Brasovului este un coworking in care membrii sai sunt compusi din jurnalisti de prestigiu, oameni de cultura, jurnalisti de investigatie, stiristi, finantisti, psihologi, avocati, profesori, doctori, artisti, elevi etc.
Cod Roșu de furtună în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor, între orele 15 și 20. Meteorologii anunță…
Elveția. Banca Națională a raportat pierderi de o sută de…
Banca Națională a Elveției (BNS) a raportat o pierdere în trimestrul al doilea al anului de 65 de miliarde de…
Inflația în Zona Euro a urcat în iulie la cel mai mare nivel…
Un total de zece state care folosesc moneda unică au raportat o inflație de două cifre: Belgia, Estonia, Grecia,…
Președintele chinez Xi Jinping l-a avertizat pe Joe Biden…
Potrivit presei chineze de stat citată de Reuters, președintele Xi Jinping l-ar fi avertizat pe omologul său…
Două fregate turcești și un submarin au intrat în Marea…
Anunțul privind mișcarea navelor de război turcești a fost făcut de Administrația Militară regională Odesa,…
Formula 1. Sebastian Vettel și-a anunțat retragerea la…
Pilotul german în vârstă de 35 de ani și-a motivat decizia din dorința de a fi mai aproape de familie. Vettel, de…