Autor

Redactia Gazeta Brașovului
Gazeta Brasovului este un coworking in care membrii sai sunt compusi din jurnalisti de prestigiu, oameni de cultura, jurnalisti de investigatie, stiristi, finantisti, psihologi, avocati, profesori, doctori, artisti, elevi etc.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook viceprimarul Flavia Boghiu anunță că a depus plângere penală pe numele…
Aristotel Căncescu condamnat la 7 ani și 10 luni
Fostul președinte al CJ Brasov, Aristotel Cancescu, a fost condamnat la 7 ani și 10 luni de închisoare.
Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea legalității…
Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub…
ȘAPTE MORȚI într-un accident în care a fost implicată o…
O ambulanţă, un autocamion şi un autoturism au intrat în coliziune pe DN 28, marţi, în zona localităţii ieşene…
Aproape trei sferturi dintre români cred că țara noastră…
Aproape trei sferturi dintre români cred că țara noastră trebuie să rămână în Uniunea Europeană. Aproximativ…
De la 1 martie înregistrarea în SPV (Spaţiul Privat Virtual)…
Începând cu data de 1 martie 2022, contribuabilii/ plătitorii persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără…