Într-o lume normală, tanti Veve acum s-ar ocupa cu stropitul și plivitul răsadurilor. Hai maxim, ar preda ceva pe la o școală de la țară, dar în nici un caz ceva complicat. Poate un curs de croșetat, gătit , pus murături. Ceva de genul ăsta. Nimic mai mult. Are voință, dar cu putirința stă mai prost. Are resurse interioare numai că acestea sunt mai prost distribuite și în lumea exterioară exprimarea acestor resurse sunt lipsite de coerență, și uneori de sens. Calitatea de fost prim ministru al Guvernului României, i-ar fi adus un post plătit gras, de consultanță, în mediul privat. Dacă exprimarea resurselor interne ar fi avut coerență. Dar n-au! Sau ar fi pozat în Maica Tereza Aducătoarea de Fonduri pe la un ONG. Nesoroșist!
Dar nu și nu! Cei cu capete mai mari și capacitate de decizie din BNR au meditat puternic în căutarea Nirvanei izbăvitoare de lumea tangibilă. Așa puternic au meditat încât leul a mai pierdut ceva bănuți în lupta cu Euro, și când și-au revenit din meditație, au trăit un moment profund de metanoia și au simțit cum strategia BNR de aderare – adoptare a monedei Euro are nevoie de o doamnă drăguță cu coc sub care se află ascuns un burete. Strategia ar avea de suferit crâncen în lipsa fostei doamne prim ministru. Ar fi fost incompletă. Și ca într-o ședință de spiritism, pe placă Ouija pe care se calculează zilnic cursul BNR, ca din senin, s-a devoalat numele gospodinei – inginer – profesor – fost prim ministru. Viorica. Viorica Dăncilă. Ea este răspunsul la dilemele existențiale ale finanțiștilor din BNR. Pe criteriu că deschide ușile pe la cancelariile europene. Da, știu, e obișnuită cu ușa de la cancelaria de la școală, ăsta ar fi un punct în plus la capitolul expertiză. Și cu engleza stă bine. Se cunosc din vedere și se respectă. Nu se deranjează. Oricum au traducător la banca, nu trebuie să-și bată capul.
Magie. Ăsta e cuvântul care definește acest demers nelăudabil al BNR-ului. Pentru că, atenție mare, BNR are în structura internă un soi de alchimiști. Alchimiști moderni cu cravată și laptop. Care printr-un proces îndelungat, obscur și de neînțeles, țin în echilibru piața monetară a României. Adică fac din rahat, bici, dacă e să mă întrebați pe mine. Și bănuiesc că aia se întâmplă și cu angajații. Adăugând V.I.T.R.I.O.L. ( traducere aproximativă din latină – vizitează interiorul pământului și rectificândul vei obține piatra filosofală )! Tanti Veve este angajată pentru a fi supusă acestei proceduri alchimice demne de un Paracelsus al finanțelor. Adică, cu ajutorul pietrei filosofale abstracte și pitite prin BNR, la capătul procesului, se va transforma într-o lebădă. Din rățușca gospodină. Ascunse sunt căile Domnului!
Așadar Tanti Veve din Teleorman va deveni un fel de ambasador. Al finanțelor din România. Bine, job-ul e mult sub capacitățile ei, doar a fost ditamai prim-ministrul României.
Mă gândesc la faptul că dacă ar fi fost un concurs real de CV-uri, cine ar fi concurat cu Tanti Veve astfel încât ea să pară luceafărul de dimineață în comparație cu contracandidații ? Să fie piatra aia filosofală dosită prin seiful BNR atât de bună încât să rectifice orice?
Oare cum o fi sunat anunțul de angajare? BNR recrutează consilier de strategie în vederea aderării României la moneda Euro? Se cere traversarea unui proces abstract de rectificare prin intermediul alchimiei și a magiei naturale? Oare cei de la HR de la BNR cum au selectat CV-ul? Pe baza experienței de prim-ministru și a capacității de a merge înainte, oricâte miștoruri a auzit biata femeie în timpul mandatului de la Palatul Victoria? Încerc să-mi imaginez cine erau oamenii de pe lista scurtă de la HR selectați la ultimul interviu. Sunt insuficient de creativ la tema asta. Cum au ajuns la concluzia că Tanti Veve e varianta câștigătoare? Pe bune, chiar nu poate oferi piața de muncă ceva mai bun pe tema asta?
Chiar mă întrebam prin toamna anului trecut cum de Tanti Veve a devenit editorialistă la ziarul Jarusalem Post din Israel în care susține regândirea strategiei UE în legătură cu relațiile ei cu Rusia. Resorturi invizibile și greu de decodat ne înconjoară. Noi mestecăm cu lingura în cratiță prinși de grijile cotidianului și Tanti Veve rescrie istoria. Magie. Și alchimie. Sic Transit Gloria Mundi!
În altă ordine de idei sunt convins că dacă negocierile merg prost cu partea europeană a problemei, și magia nu-și face efectul, îi cheamă Tanti Veve la un picnic tradițional la ea la Videle, pune pirostriile la foc și le arată cum se învârte o zacuscă la foc de lemne în curte de rămân trăsniți europenii ăștia gomoși. Aia alchimie! Le mai face și un stand-up comedy așa cum făcea ea când era pe funcție la Piața Victoriei, de nu mai știu bieții europeni pe unde să semneze după chef tot ce li se bagă sub nas. Are și femeia asta calitățile ei. Nu excelează la discurs, dar știe să căznească cazanul la foc și să regleze din lingură oțetul la murături. Și vorba românului, restul se învață din mers. Că doar suntem campionii improvizație, merge și așa, important e că toată lumea e mulțumită. Și dacă nu e, asta e!
Bravo Tanti Veve, ai făcut-o și pe asta. Cum te-ai învârtit, cum te-ai sucit, dar ți-ai tras loc de muncă la stat. Bravo!
Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.