Zilnic online

Scrisoare deschisă – Allen, au sau nu au „Cațavencii” dreptate?

48

 

Publicația Cațavencii au dezvăluit ieri 7 iunie 2021, detalii dintr-o anchetă jurnalistică ce are legătură cu actuala administrație a Brașovului. Aceștia susțin nici mai mult, nici mai puțin, faptul că una dintre firmele de „casă” ale PD-L-ului, în speță SC SPORT TURISM SRL, companie care are ca obiect de activitate întreținerea spațiilor verzi din orașele „primăriilor conduse de pedeliști” ( citat din articol ), este în continuare bine-mersi ancorată în bugetul Brașovului, cităm din articol „Coliban le-a dat bugetofagilor de la Spot Turism, pe 28 aprilie anul acesta, încă șapte milioane, tot parte a contactului ăluia cadru ce avea o valoare de maximum patru milioane. Frumos, curat, matematică. Probabil că sînt patroni de firme care la ora asta își fac cruce și se întreabă unde naiba au fost pînă acum useriștii ăștia responsabili, onești și care nu acceptă risipa.”

 

   Pe cale de consecință, publicația ,, Gazeta Brașovului” solicită un punct de vedere argumentat Primarului Allen Coliban în legătură cu articolul din publicația ,,Cațavencii”.

    Mai mult decât atât, urmează să depunem la Primăria Brașov și următoarea solicitare  în temeiul legii 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, pentru a contura o imagine cât mai aprope de adevăr, imagine pe care o vom face publică într-un articol viitor.

Cu stimă,

Redacția ,, Gazeta Brașovului”

 

„Către – Primăria Municipiului Brașov

Sediu – Bulevardul Eroilor nr.8, Cod Postal 500007, Brașov, Județ Brașov

Data – 08 iunie 2021

 

                                Stimate domn/ stimată doamnă ,                                                       

 

            Subsemnatul Vâju Dan ……, domiciliat în Brașov, Str. ….. nr. …, bl. …., sc. …., ap. …., jud. Brașov, în calitate de redactor șef al publicației ,, Gazeta Brașovului ”, formulez următoarea cerere în temeiul legii 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, prin care solicit

  1. Copii ale contractelor pe care UAT Brașov prin Primar Allen Coliban le are încheiate cu SC SPORT TURISM SRL începând cu data de 1 noiembrie 2020, dat fiind faptul că acestea nu apar pe site-ul brasovcity.ro

  2. Copii ale referatelor de necesitate în legătură cu serviciile prestate de către SC SPORT TURISM SRL începând cu data de 1 noiembrie 2020.

  3. Copii ale deciziilor de primar, prin care acesta a dispus ( în cazul în care a dispus ), încheierea unuia sau a mai multe contracte subsecvente cu SC SPORT TURISM SRL. începând cu data de 1 noiembrie 2020

Această solicitare are ca punct de plecare articolul din publicația „Cațavencii” din data de 07 iunie 2021, text atașat

https://www.catavencii.ro/baietii-veseli-din-brasov-trag-la-ban-si-sub-coliban/

Băieții veseli din Brașov trag la ban și sub Coliban

A. Cristorian luni, 7 iunie 2021, 12:53

Zoom Băieții veseli din Brașov trag la ban și sub Coliban

După ce a fost de două ori mare surpriză, o dată cînd a cîștigat Primăria Brașov și a doua oară cînd a fost prins cu falsuri în CV, primarul Allen Coliban pare să fi intrat în normalitate, cu bugetul Brașovului cu tot. Deh, l-o fi chemînd Allen, dar nu-i tocmai francez cum e Clotilde, semn că înțelege bine cum trebuie dus înainte progresul orașului, cum trebuie rezolvat cu firmele care stau agățate în buget și cum să facă să fie bine, ca să nu fie rău și scandal. Să luăm, de exemplu, contractul de întreținere a spațiilor verzi din oraș.

Prin 2019, Scripcaru semnase un contract-cadru cu Sport Turism, o firmă cu mare lipici la banul public, ajunsă prin Ardeal la pachet cu cei de la Polaris, dar rămasă ancorată în bugetele primăriilor conduse de pedeliști. Din contractul ăsta cadru, ce are o valoare de minimum 1,2 și maximum 4,4 milioane de lei, Scripcaru apucase să împartă cinci milioane în aprilie 2019, încă aproape un milion în octombrie 2019, ceva mai bine de 2,5 milioane pe 2 și 3 decembrie 2019, plus 6,4 milioane în primăvara lui 2020. Știm, e greu cu matematica și nici noi nu știm cum au reușit să încapă mai bine de 14 milioane într-un maximum de 4,4 milioane. Cert e însă că în toamna anului trecut a ajuns Coliban primar, iar lucrurile s-au schimbat radical. Deh, din ăștia de la USR, care vin cu alte metehne, au principii la ei, nu suferă risipa și alte cele. Coliban pare însă că n-a avut nici el un abac atunci cînd s-a mutat în primărie. Asta pentru că, pe 15 octombrie 2020, a semnat un contract subsecvent de încă 1,36 milioane de lei. Două luni mai tîrziu, pe 15 decembrie, le-a mai dat celor de la Sport Turism încă 840.000 de lei, iar pe 30 decembrie alți 1,92 milioane. Deh, crescuse iarba prin parcuri înainte de Crăciun și de Anul Nou. Ei bine, ca să arate că e mai bun decît predecesorul său, Coliban le-a dat bugetofagilor de la Spot Turism, pe 28 aprilie anul acesta, încă șapte milioane, tot parte a contactului ăluia cadru ce avea o valoare de maximum patru milioane. Frumos, curat, matematică. Probabil că sînt patroni de firme care la ora asta își fac cruce și se întreabă unde naiba au fost pînă acum useriștii ăștia responsabili, onești și care nu acceptă risipa.”  

     Doresc ca informațiile solicitate să îmi fie furnizate pe adresa de e-mail redactia@gazetabrasovului.ro 

           Vă mulțumesc,

                Dan Vâju”

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult