Ceea ce ar fi trebuit să fie o știre, respectiv faptul că luni, 21 iunie, ÎN BISERICA NEAGRĂ, se vor face vaccinări pe acorduri de orgă, știre pe care să o oferim publicului, arată, din punctul meu de vedere faptul că autoritățile au cam ajuns în pană de soluții. Hai că am înțeles drive thru la aeroport, am înțeles vaccinare pe stradă, la teatru, la piscină. Hai că merge și la club, și lângă grătarul fumegând cu mici. Sau mai bine zis, le-am înghițit cu toleranța celui care vede mai multe aspecte pozitive decât negative în acest demers. Și am continuat, glumind că autoritățile pot să organizeze și concerte de manele cu vaccinare obligatorie la intrare. Da, recunosc, asta este lumea în care trăim, uneori suntem nevoiți să îmbinăm utilul cu plăcutul. Dar vaccinare în Biserica Neagră? Pe bune? Într-un loc sacru? Pe bune?
Sunt curios cine a avut ideea asta. Flavia Boghiu, coordonatoarea campaniei de vaccinare? Radu Hossu, strategul de geniu al campaniei USR? Pe bune, CINE a avut ideea asta? Cine dă dovadă de atâta incultura și lipsă crasă de bun simț? Cine și-a imaginat că poate aduce oameni în BISERICA NEAGRĂ, ca la muzeu, să privească ceea ce acest lăcaș de cult are de oferit, și să-i vaccineze în altar? Cel care a avut ideea și care i-a convins și pe alții de utilitatea acesteia, în forma aceasta, chiar nu are Dumnezeu? Pe bune, vaccinăm în CASA LUI DUMNEZEU, fără ca acest lucru să fie o urgență.
Uităm faptul că BISERICA NEAGRĂ, reprezintă BRAȘOVUL. Uităm că BISERICA NEAGRĂ este un lăcaș de cult care a fost construit în perioada de Evului Mediu, cu mijloacele precare ale acelor vremuri. Și mai interesant, uităm că niște oameni, vreo patru generații, timp de o sută de ani, au muncit cu mâinile ca să ridice acest lăcaș închinat lui DUMNEZEU. Uităm faptul că cel care a avut ideea de a construi acest lăcaș, nu a reuși să-l și vadă funcțional, arătând astfel că natura umană are și capacitatea de a lăsa moștenire nu numai lucruri fizice, ci și idei, speranțe și vise, pe care semenii lui le duc mai departe ca un stindard al întregii esențe umane. Uităm de ziua în care la momentul răsăritului de soare, cineva a bătut țărușul în pământ, în locul unde vine colțul de nord-est pentru a trasa pe sol umbra lui, a țărușului, ca să înțeleagă cei care lucrează acolo unde vine ,, piatra din capul unghiului”! ,, Piatra din Capul Unghiului”, însăși esența lui Hristos și a Creștinismului? Oamenii ăia au stat cu pioșenie și cu capetele plecate, marcați de misiunea lor supraomenească de a desăvârși pe pământ, din piatră, lemn și metal, dimensiunea recognoscibilă și abstractă a Divinității. Uităm de tradiția călugărului care-l învăța să scrie și să citească pe ucenicul zidar, după ce acesta își termina lucrarea pentru ziua respectivă, exact acolo lângă peretele dinspre miazăzi, acolo unde organizarea șantierului servea ca atelier ziua, și ca școală seara. Uităm că zidurile acestui edificiu perfect ne vorbesc, fiecare piatră spunând povestea daltei, a ciocanului și a riglei, care au impregnat câte puțin din existența fiecărui cioplitor care și-a ales această cale, a MUNCII brute, pentru a-i mulțumi lui DUMNEZEU pentru răsăritul soarelui, pentru masa plină de bucate, și pentru îmbrățișările pline de dragoste ale copilului și ale consoartei. Uităm de compasul și firul cu plumb care scrijeleau peretele BISERICII NEGRE, atunci când maestrul arhitect a trasat ROZASA, cu pioșenie, cu respect și cu frică, față de semeni și de DUMNEZEU, pentru că trebuia să iasă perfect. Și mai uităm și de cioplitorul acelei rozase, care dacă greșea, știrbea din nețărmurirea CREATORULUI, din dimensiunea lui ontologică.
Să fac un act medical într-o biserică, primesc. Cu fruntea sus, dacă este ultimul loc de pe pământ care mai stă în picioare, sau dacă urgența o impune. Dar să desacralizez simbolul unui oraș, mai ales că acesta este o BISERICĂ, e un act ce nu poate fi descris în cuvinte. Nu s-au inventat cuvinte în dimensiunea umană pentru așa ceva, pentru că acele cuvinte se folosesc doar în cercurile din centrul Infernului lui Dante.
Tu, cel care ai gândit-o, retrage-te în sine, și vezi ce e greșit în legătură cu misiunea ta în viață, de scoți pe agenda publică astfel de idei abominabile.
SIC TRANSIT GLORIA MUNDI !
Dan Vâju
#gazetabrasovului
gazetabrasovului.ro
Mai jos aveți comunicatul de presă
Liber la biserică!
Biserica Neagră va fi gazda unui nou eveniment de vaccinare, dedicat enoriașilor și personalului ecumenic
– Este pentru prima dată, cel puțin în România, când un centru de vaccinare se amenajează chiar în interiorul unei bisericii. Pe toată perioada vaccinării se va derula un maraton al muzicii de orgă –
Luni, 21 iunie, în Biserica Neagră, între orele 10.00 și 19.00, se desfășoară cel de al nouălea eveniment din cadrul maratonului de vaccinare „Liber la vaccinare, liber la viață!“, inițiat de Primăria Brașov. ,,Liber la biserică!” este un eveniment dedicat enoriașilor și personalului ecumenic, indiferent de cult. Biserica Neagră este prima biserică din România care își deschide porțile pentru a se amenaja un centru de vaccinare mobil în interiorul clădirii.
Evenimentul este organizat de Primăria Brașov, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică și cu sprijinul Bisericii Negre C.A.
,,Ne aflăm în altarul Bisericii Negre, în locul în care luni, 21 iunie, se va desfășura unul dintre cele mai importante evenimente de vaccinare și cu siguranță cel mai inedit ,,Liber la biserică”. Biserica Neagră, punctul reprezentativ al Brașovului, atât pentru localnici, cât și pentru turiști, va găzdui evenimentul de vaccinare unic în țară, este prima oară când se va ține azi într-o biserică. Centrul de vaccinare va fi amenajat aici în altarul Bisericii Negre și, important este de știut, că cei care vin să se vaccineze pot vizita luni Biserica Neagră și pot asista pe parcursul întregii zile la concerte de orgă“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Persoanele care se vaccinează vor avea acces gratuit să viziteze Biserica Neagră, iar cantori organiști din bisericile brașovene de diferite confesiuni, precum și studenți ai Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania Brașov, vor oferi un maraton al muzicii de orgă, care să acompanieze acțiunea de vaccinare pe durata întregului eveniment.
,,Comunitatea Bisericii Negre susține orice măsură care duce la prelungirea vieții. Suntem alături de cadrele medicale și de autorități pentru eforturile comune de a combate virusul. Invităm, cu mult drag, pe toți brașovenii să participe la acest maraton de vaccinare în Biserica Neagră. O să se bucure de o ambianță deosebită și de cântec de orgă pe tot parcursul maratonului”, a explicat Frank – Thomas ZIEGLER, șef birou Biserica Neagră.
În cadrul acestui eveniment, vaccinarea se face fără programare, la alegere, cu unul dintre cele două vaccinuri produse de Pfizer și Johnson&Johnson.
,,Cine a fost la Brașov știe că Biserica Neagră este simbolul orașului. Și nu o știe fiindcă i-ar fi spus-o cineva, ci fiindcă atunci când vezi Biserica Neagră înțelegi acest lucru cu inima. Imaginea ei e copleșitoare, ți se întipărește pe retină și îți coboară în suflet pentru totdeauna. Cine nu a fost încă la Brașov va trăi toate aceste stări când va ajunge. Această construcție impozantă și impresionantă este o sursă continuă de inspirație și încântare, încărcătura spirituală dându-i vizitatorului senzația de căldură, de apropiere. Poate din acest motiv oamenii nu se simt mici în preajma ei, ci ocrotiți de ea, cuprinși de ea, inspirați de măreția ei” – bisericaneagra.ro.
Biserica Neagră din Braşov este unul dintre cele mai reprezentative edificii ale goticului transilvănean. Biserica parohială evanghelică din Braşov, având hramul Sf. Fecioare Maria, şi-a primit numele ca urmare a marelui incendiu care a cuprins oraşul în 1689, când fumul şi flăcările i-au înnegrit zidurile. Biserica Neagră are o lungime de 89 m şi o lărgime de 23 m, fiind cel mai mare edificiu religios între Viena şi Istanbul (sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/BisericaNeagra).
Vă reamintim că la începutul lunii mai, Primăria Brașov a demarat maratonul de vaccinare ,,Liber la vaccinare! Liber la Viață!”, care cuprinde 10 evenimente de vaccinare dedicate diferitelor categorii sociale sau anumitor activități din ceea ce presupune reîntoarcerea la normalitate.