Zilnic online

Misterele de la Poliția Locală ( II ) – Solicitarea internă

181

Semnalam în paginile „ Informația Brașovului”, în articolul „ Misterele de la Poliția Locală Brașov ” ( Link – https://bit.ly/3dKIblc  ) faptul că niște polițiști locali ar fi făcut o sesizare. O sesizare care are la bază comportamentul neadecvat al domnului Ioniță Dragoș Florentin, șef BPI. Același Ioniță Dragoș – Florentin care apare pe o filmare, consumând băuturi alcoolice în timpul orelor de serviciu ( filmarea în link-ul de mai sus ).

 

    Acum, am primit de la unul dintre cititori și o imagine cu o solicitare. Solicitare prin care câțiva angajați de la Poliția Locală solicită să li se transmită în scris măsurile luate de către conducerea Poliției Locale împotriva fostului, de acum, Șef al biroului Petiții și Intervenții, nimeni altul decât vechea noastră cunoștință Ioniță Dragoș – Florentin.

 

Se pare că acesta a fost trimis la comisia de disciplină pentru numeroase și repetate abateri disciplinare.

 

Solicitarea ne mai indică și faptul că ,, Derapajele lui Ioniță Dragoș Florentin din timpul serviciului au prejudiciat grav imaginea Poliției Locale Brașov, fapt ce a îngreunat extrem de mult munca de teren, întrucât cetățenii și-au pierdut încrederea în polițiștii locali.”

 

Dar ce este mai interesant urmează acum. Să ne ținem bine de ceva ce avem la îndemână. Cităm „ Faptul că Ioniță Dragoș Florentin a ales să nu mai participe la concursul pentru ocuparea funcției de Șef Birou Acțiuni Operative, monitorizare Școli, în urma reorganizării Poliției Locale Brașov, nu poate fi considerată o degradare din funcția publică, întrucât acest fapt s-a produs ca urmare a voinței libere pe deplin conștiente a d-lui Ioniță.”

 

Adică cum, mă întreb eu, desfăcându-mi o bere Perlenbacher? Să încerc să traduc ce am înțeles, între două guri de bere. Așadar, după apariția în media a unor lucruri despre domnul Ioniță, acesta a fost „ băgat” la comisia de disciplină. Și de la comisia de disciplină a ieșit exact așa cum a intrat, eventual a fost mustrat, sau mustrat și avertizat. Altfel nu-mi explic de ce încă mai activează în cadrul instituției. Oare cum i-a spus comisia? „ Vă rugăm să nu mai avem bere în frigider?”. Sau „ vă rugăm să nu mai consumați lichide suspecte în timpul orelor de program în sediul instituției, lichide ce pot induce în eroare atât camera de filmare cât și urmăritorii?”. Concluzia comisiei care a fost? Se face omul nostru vinovat de comportament neadecvat la serviciu ? Sau concluzia comisiei a fost că „ e băiat bun că e de-al nostru, să-i mai dăm o șansă, nu-l dăm afară din serviciu? Că doar n-a omorât pe nimeni, n-a dat în cap”. I s-a interzis cumva să candideze la concursul de ocupare a unei funcții?

 

Sau concluziile au fost ceva de genul „ hai să o lăsăm așa, nici noi nu……, dar nici tu să nu…….., că mai trece vremea, mai uită lumea, și mai vedem noi ?”

 

În orice caz, și oricum aș aprecia desfășurarea „ ostilităților ”, tot în termeni negativi o văd, și tot aiurea pare.

Oare domnul Aldea Nicolae ne va un răspuns înainte sau după o partidă de pescuit cu  Ioniță Dragoș Florentin?

 

Dan Vâju

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult