Zilnic online

Europa – cifre alarmante

39

Majoritatea țărilor europene se confruntă cu creșteri ale numărului de îmbolnăviri.

 

Urgența vaccinării anti-COVID-19 coincide cu lunile de vacanță de vară din Europa, în care distanțarea socială este, de obicei, neglijată, în special în rândul tinerilor. Totodată, unele țări au eliminat obligația de a se purta măști în aer liber. Potrivit Centrului European pentru Controlul Bolilor (ECDC), care monitorizează 30 de țări de pe continent, riscul de infecție cu varianta Delta este de la „mare la foarte mare” pentru persoanele nevaccinate sau care nu au fost complet imunizate. Se estimează că până la sfârșitul lunii august, varianta Delta va reprezenta 90% din cazuri în Uniunea Europeană. „Este foarte important să progresăm cu vaccinarea într-un ritm mai ridicat”, a avertizat ECDC.

 

Spania – Rata de infectare cu coronavirus s-a triplat în ultima săptămână, depășindu-le pe cele din Portugalia sau Rusia. Varianta Delta se răspândește rapid printre tinerii de până în 29 de ani și va deveni dominantă la nivel național la jumătatea lunii iulie. În Catalonia s-au reintrodus restricții de circulație. Rata națională a cazurilor pe 14 zile la 100.000 de persoane a crescut vineri la 152. În schimb, pentru grupa de vârstă 20-29 de ani, rata de infectare a crescut cu 449. 

 

Portugalia – este pe primul loc la rata de infectare (raportată la populație), în acest moment. Autoritățile sanitare au raportat în această săptămână o creștere „vertiginoasă” a infecțiilor cu varianta Delta, care reprezentau doar 4% din cazuri în mai, dar au ajuns la aproape 56% în iunie. De asemenea, Portugalia a raportat vineri cel mai mare număr de cazuri zilnice din februarie, iar numărul pacienților cu COVID-19 internați în spitale a depășit 500 pentru prima dată de la începutul lunii aprilie.

 

Cipru – rata de infectare pe ultimele 7 zile a ajuns la 424 / 100.000 de locuitori

 

Marea Britanie  – rata de infectare pe ultimele 7 zile a ajuns la 267 / 100.000 de locuitori.  Ministrul Sănătății avertizează că „există riscul apariției unei variante Covid rezistente la vaccinuri, iar numărul de cazuri noi o să ajungă la o sută de mii pe zi”, în această vară. Avertismentul, la o zi după ce premierul a detaliat planul de ridicare a restricțiilor, pe 19 iulie. În Marea Britanie, cazurile asociate variantei Delta au crescut de patru ori în mai puțin de o lună, iar cazurile raportate vineri au fost cu 46% mai multe decât cele de săptămâna trecută.

 

Grecia – numărul noilor cazuri a crescut mai mult decat dublu marți fata de luni, după ce mai multe saptamani de scadere a acestora au determinat autoritățile sa elimine majoritatea restricțiilor antiepidemice.În ultimele 24 de ore au fost confirmate 1.797 de noi infectări, iar luni 801.

 

Numărul infectărilor a crescut vertiginos și în Rusia. Mai exact, rapoartele de noi infecții în Rusia s-au dublat în iunie, ajungând la 20.000 pe zi în această săptămână, iar decesele au atins 697 sâmbătă, a cincea zi la rând în care numărul morților a înregistrat un record zilnic. Cu toate acestea, „nimeni nu dorește lockdown”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un comunicat de presă, deși a recunoscut că situația într-o serie de regiuni rusești este „tensionată”.

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult