Zilnic online

Cernavodă – avarie la centrala nucleară

45

Unul dintre reactoare s-a deconectat automat de la sistemul energetic

 

O unitate de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic național fără a produce un impact pe partea nucleară sau asupra populației și angajaților. Incidentul a fost provocat de o avarie, iar echipele SN Nuclearelectrica SA acționează pentru remedierea acesteia, potrivit Mediafax.

SN Nuclearelectrica SA anunță prin intermediul unui comunicat de presă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național (SEN), ca urmare a apariției unei disfuncționalități în partea clasică a unității, fără impact pe partea nucleară.

Specialiștii CNE Cernavoda investighează cauza și lucrează la remedierea acesteia în vederea reconectării Unității 2 la Sistemul Energetic Național

Deconectarea automată a Unității 2 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele funcționând conform proiectului, explică reprezentanții companiei.

Deconectarea automată și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător, precizează SN Nuclearelectrica SA.

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Foto – alephnews.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult