Zilnic online

Franța – vaccinare obligatorie pentru lucrătorii din domeniul sanitar

47

Certificatul Covid va fi obligatoriu, începând cu luna august, pentru accesul în baruri, cafenele și centre comerciale

 

Vaccinarea anti-Covid va fi obligatorie pentru toți lucrătorii din domeniul sanitar, iar, începând cu 15 septembrie, se vor efectua controale și se vor aplica sancțiuni în acest sens. Vaccinarea este o responsabilitate individuală, dar și o problemă ce vizează viitorul nostru”, a anunțat Președintele Emmanuel Macron luni seara, în timpul unui discurs televizat.

 

Președintele francez a mai precizat că campania de vaccinare anti-Covid ce va viza elevii din licee, școli primare și gimnaziale va fi lansată odată cu prima zi de școală, din septembrie.

 

Președintele Macron a anunțat, de asemenea, că testele PCR nu vor mai fi gratuite din această toamnă, cu excepția celor obținute prin rețete medicale.

 

Această vară va urmări redresarea economică. Certificatele de vaccinare anti-Covid sau testare vor fi obligatorii, pentru toate persoanele de peste 12 ani, de la 21 iulie, pentru accesul în locuri de recreație, precum cluburi, cu o limită de 50 de persoane, iar, din luna august, pentru restaurante, baruri, cafenele, spitale și centre comerciale, trenuri și avioane”, a adăugat președintele.

 

Franța a raportat, luni, 1,260 de noi cazuri de coronavirus, dar rata de vaccinare anti-Covid este în continuă diminuare. Aproximativ 40% din populația țării a fost vaccinată cu schemă completă, iar peste jumătate (53%) cu o singură doză.

 

#GazetaBrasovului

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult