Zilnic online

Sântilia – sărbătoarea tuturor săcelenilor, 16-18 iulie 2021

62

La sfârșitul acestei săptămâni, în ajun de Sfântul Ilie, săcelenii și nu numai sunt invitați să participe la sărbătoarea anuală a săcelenilor – Sântilia. După ce anul trecut, din cauza pandemiei, sărbătoarea nu a putut fi organizată decât sub forma unui simpozion cultural, anul acesta sunt pregătite mai multe manifestări.

 

Manifestările vor avea loc respectând regulile sanitare impuse la nivel național. Astfel la spectacolul artistic de sâmbătă și duminică, care anul acesta va fi în Poiana Angelescu, este permisă doar participarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

 

Programul Sântilia 2021 :

vineri, 16 iulie – ora 14.00 – Simpozion cultural organizat împreună cu asociațiile culturale din Săcele, Muzeul de Etnografie

sâmbătă, 17 iulie – ora 9.00 – Cupa Sântilia la fotbal, terenul de sport din cartierul Ștefan cel Mare

– Poiana Angelescu – ora 18.00 – concert DJ

– ora 20.00 Poiana Angelescu – concert DJ Adrian Saguna

duminică, 18 iulie, Poiana Angelescu

– ora 11.00 – spectacol cu artiștii locali din Săcele

– ora 18.00 – concert Maria Dragomiroiu

– ora 20.00 – concert Ioniță și Viorica de la Clejani

– ora 21.30 – Foc de Artificii

 

#GazetaBrasovului

 

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult