Zilnic online

Timișoara – Agresor reținut după ce a incendiat o femeie

42

Un tânăr de 22 de ani, a fost reţinut după ce a turnat benzină pe o vecină şi i-a dat foc. Femeia a ieşit din bloc în flăcări

 

Un tânăr de 22 de ani a fost reţinut pentru tentativă de omor, fiind acuzat că a turnat a turnat benzină pe o vecină şi i-a dat foc. Iniţial, vecinii au spus că femeia are probleme psihice şi s-a autoincendiat.

 

O femeie din Timişoara a ajuns la spital cu arsuri pe 98 la sută din suprafaţa corpului după ce a fost incendiată de un vecin în vârstă de 22 de ani. Incidentul a avut loc marţi, când femeia a ieşit din bloc arzând ca o torţă şi strigând că a incendiat-o un vecin. Vecinii au spus despre femeie că ar avea probleme psihice, iar în trecut ar fi mai încercat să se sinucidă.

 

Ancheta a scos, însă, la iveală că victima avea dreptate, fiind incendiată de un vecin care a turnat a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc, folosind o brichetă. Potrivit surselor „ Adevărul”, în urma cercetărilor tânărul de 22 de ani a recunoscut fapta şi a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind anchetat pentru tentativă de omor.

 

#GazetaBrasovului

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult