Zilnic online

Proteste în Franța și Grecia împotriva măsurilor anti-COVID

51

În timp ce Franţa a sărbătorit miercuri Ziua Naţională, peste 19.000 de persoane, conform autorităţilor, au manifestat în toată ţara pentru a protesta faţă de hotărârea preşedintelui Macron de a introduce restricţii împotriva celor care nu au un certificat sanitar ce atestă că sunt vaccinaţi anti-COVID-19 ori au fost testaţi negativ recent, relatează AFP.

 

Unele manifestaţii au început încă de dimineaţă, în timp ce pe Champs-Elysées se desfăşura sub privirile şefului statului francez tradiţionala paradă militară.

 

Emmanuel Macron a anunţat luni că vaccinarea anti-COVID va fi obligatorie pentru personalul sanitar şi alte profesii, iar pentru accesul în majoritatea locurilor publice va fi necesar certificatul sanitar. Sunt vizate, printre altele, restaurantele, cinematografele, teatrele, precum şi călătoriile cu trenul sau avionul pe distanţe lungi.

 

După acest anunţ, peste două milioane de francezi s-au programat pentru vaccinare. Deşi unii francezi au ieşit miercuri în stradă pentru a protesta faţă de aceste măsuri, ele sunt totuşi aprobate de o majoritate a populaţiei, conform unui sondaj publicat marţi de institutul Elabe, iar mai mult de trei sferturi dintre cei chestionaţi sunt de acord cu vaccinarea obligatorie a personalului sanitar

 

Aproximativ 4.000 de persoane, potrivit poliţiei, au protestat miercuri seară în centrul Atenei împotriva măsurilor guvernamentale anunţate luni pentru a combate răspândirea variantei Delta a coronavirusului, relatează AFP.

 

 „ Spunem nu!”, ”Demisia!”, au scandat manifestanţii, dintre care unii au atacat jurnalişti şi fotografi. Premierul Kyriakos Mitsotakis a anunţat luni obligativitatea vaccinării pentru îngrijitori şi personalul căminelor de bătrâni, în caz contrar existând riscul concedierii.

 

De vineri şi până la sfârşitul lunii august, locurile de divertisment, barurile, cinematografele şi teatrele şi toate locurile cu spaţii închise vor primi, de asemenea, numai persoane care au fost vaccinate.

 

Un număr de 4,3 milioane de persoane sunt complet vaccinate în Grecia dintr-o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, însă guvernul se teme de o recrudescenţă a cazurilor şi o supraîncărcare a spitalelor odată cu răspândirea variantei Delta.

 

Grecia a înregistrat miercuri peste 2.900 de noi cazuri de COVID-19, comparativ cu doar 800 în urmă cu o săptămână.

 

#GazetaBrasovului

gazetabrasovului.ro

Foto – Facebook

 

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult