Zilnic online

Raliul Sibiului – Entuziasm pentru echipa ProRally Team Brașov

50

Startul festiv este programat pentru joi, 29 iulie, ora 20:30, fiind precedat, de la ora 19:30, de parada echipajelor, care vor „ defila” din Piața Mare, pe pietonala Nicolae Bălcescu


67 de echipaje se vor alinia la startul etapei a VII-a din CNRB, 14 dintre acestea concurând la Rally 2

 

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia Rally 2) au din nou un weekend „de lucru”. Cei doi coechipieri ai ProRally Team Brașov vor lua startul la ediția 2021 a Raliului Sibiului, etapa a 7-a a CNRB. O rundă familiară și frumoasă pentru Giri și Tudor, care s-au simțit tot timpul bine la Sibiu.

 

După recunoașteri pe probele Cheile Cibinului și Șanta, Dan Gîrtofan a oferit câteva impresii legate de cursa sibiană: „O rundă aproape de casă pentru noi. Raliul Sibiului este unul unde ne-am simțit bine tot timpul, pe care l-am și câștigat și pe care abia așteptăm să luăm startul. Am făcut recunoașteri până acum doar pe Șanta și Cheile Cibinului și pot spune că sunt frumoase. Șanta, o „ specială” care era renumită în trecut pentru un macadam dur, acum este foarte bună. Mai multe provocări vom avea pe Cheile Cibinului. Cert este că se anunță un raliu frumos, cu o concurență puternică. Obiectivul nostru este să ne bucurăm de fiecare kilometru de probă și să terminăm cu bine. În rest, vom vedea la final ce va fi”.

 

La runda sibiană va participa și un alt echipaj ProRally Team, Andrei Gîrtofan/Doru Vraja (Subaru Impreza N15), dornic de revanșă după ghinioanele de la ultimele curse. „Vom aborda acest raliu cu încredere maximă și sunt sigur că vom putea oferi fanilor un rezultat cât mai bun”, a declarat Andrei Gîrtofan.

 

Cursa de la Sibiu a fost și este un punct de referință a motorsportului românesc, reprezentând una dintre cele mai importante etape ale Campionatului Național de Raliuri Betano.

Sibiu Racing Team, pentru a doua oară organizatoare a etapei de la Sibiu, promite să continue tradiția motorsportului sibian și să organizeze o nouă etapă care să întreacă așteptările, o ediție de colecție, presărată cu mult spectacol pe probele senzaționale de macadam din jurul Sibiului.

 

#GazetaBrasovului

 

gazetabrasovului.ro

 

FOTO – Flavius Croitoriu – RallyArt.ro

 

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult