Zilnic online

Restricții de circulație în România

64

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că, joi, vineri şi sâmbătă, din cauza caniculei vor fi instituite restricţii de circulaţie pentru camioanele cu masa mai mare de 7,5 tone pe drumurile din toată ţara, cu excepţia judeţelor Harghita, Neamţ, Suceava şi Botoşani. Restricţiile sunt valabile în timpul zilei.

 

„ Joi, vineri şi sâmbătă (29-31 iulie), în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga reţea rutieră, exceptând judeţele: Harghita, Neamţ, Suceava şi Botoşani”, a transmis CNAIR.

 

 

„ Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă”, a precizat CNAIR.

 

Meteorologii au actualizat avertizarea de caniculă şi anunţă că valul de căldură va fi dublat de furtuni în mai multe zone. În mai multe judeţe a fost emis cod portocaliu, cu temperaturi situate între 38 şi 40 de grade.

 

Potrivit meteorologilor, până sâmbătă, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă.

 

Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

 

Pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Municipiul Bucureşti şi sudul judeţului Caraş – Severin a fost emis cod portocaliu.

 

„ Pe parcursul zilelor de joi, vineri şi sâmbătă (29, 30 şi 31 iulie) în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Municipiul Bucureşti şi în sudul judeţului Caraş – Severin disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade. În zilele de 1 şi 2 august valul de căldură va persista în regiunile sudice şi sud-estice, unde disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat”, au mai transmis meteorologii.

#GazetaBrasovului

 

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult