Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Grecia – Poliția a fost mobilizată de urgență pentru impunerea restricțiilor anti-COVID

Grecia a început mobilizarea unităţilor de poliţie în principalele destinații turistice, pentru a impune măsurile luate de autorități privind stoparea răspândirii Covid-19, după ce Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) a marcat cu „roşu închis” insulele greceşti din Marea Egee, ceea ce înseamnă că sunt descurajate toate deplasările spre şi dinspre acestea, cu excepţia celor esenţiale

 

Autorităţile au consolidat prezența poliției în insulele cunoscute pentru petreceri, precum Mykonos și Ios, după ce au apărut semnale că antreprenorii locali nu respectă măsurile sanitare ce au ca obiectiv limitarea răspândirii bolii.

 

„Varianta Delta înseamnă că fiecare ţară se confruntă cu al patrulea val acum şi nu în noiembrie, cum era aşteptat”, a declarat ministrul elen al Turismului, Haris Theoharis, și contiuă „În timp ce hotelurile şi pensiunile de familie implementează protocoalele cu sârguinţă, este o mai mare congestie decât am fi vrut să vedem în baruri, mai ales în ceea ce privește tinerii… aşa că vrem să ne asigurăm că este păstrat un echilibru”.

 

Aproximativ 186 de poliţişti au fost trimişi doar în Mykonos, faţă de 56 câţi se aflau acolo anul trecut în aceeaşi perioadă.

 

Joi, alţi 30 de poliţişti, sprijiniţi de oficiali din apărare și agenți sub acoperire, au fost trimişi în Ios, insulă populară în rândul tinerilor pentru barurile, discotecile şi cluburile rock.

 

Adjunctul ministrului Protecţiei civile, Nikos Hardalias, a spus că Mykonos şi Ios sunt „la un pas” ca autorităţile să impună restricţii suplimentare şi că situaţia în insulele Zakynthos, Tinos, Lefkada, Santorini, Paros şi Rodos este de asemenea îngrijorătoare.

 

Rata infecţiilor în aceste insule a crescut în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. Grecia a înregistrat până în prezent peste 485.000 de cazuri de Covid-19 şi aproximativ 13.000 de decese asociate.

 

Spre deosebire de restul Europei, industria turismului în Grecia a evoluat în ultimele 10 săptămâni, de când destinaţiile populare au fost redeschise. Hotelurile au raportat o creştere semnificativă a numărului rezervărilor atât din Europa, cât şi din Statele Unite.

 

Sosirile au crescut cu 130% faţă de anul trecut, când Grecia a înregistrat o scădere de 75% a numărului de vizitatori. Chiar şi aşa, cifrele sunt scăzute faţă de 2019, când Grecia a atras 33,1 milioane de turişti. Veniturile din turism au crescut luna trecută cu peste 400%, comparativ cu iunie 2020, a mai spus Theoharis.

 

Dar cu varianta Delta tot mai răspândită, oficialii din industrie vorbesc despre „gestionarea imposibilului de controlat”.

 

Pentru Grecia, turismul reprezintă aproximativ 25% din PIB, cu unu din cinci locuri de muncă bazat pe sector.

 

#GazetaBrasovului

gazetabrasovului.ro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.