Zilnic online

Auchan România organizează târguri de brazi naturali și demarează o campanie de colectare și reciclare a acestora

285

În punctele de colectare din Auchan pot fi aduși toți brazii naturali, indiferent de unde au fost achiziționați. Campania se desfășoară în perioada 03 – 16 ianuarie 2022.

Până pe 25 decembrie, în peste 30 de magazine Auchan din 17 orașe au loc târguri de brazi naturali. Proveniți din pepiniere gestionate în mod sustenabil și responsabil, brazii sunt disponibili la prețuri pornind de la 30 lei. De asemenea, după sărbători, compania demarează și o campanie de colectare a brazilor naturali, cu scopul de a încuraja un consum responsabil și reciclarea tuturor materialelor, în special lemn. Astfel, Auchan încurajează clienții să se implice activ în acțiunea cu rol în protejarea mediului, returnând brazii uscați după sărbători pentru a fi transformați în produse prietenoase cu natura, precum compost sau peleți. Aceștia pot fi aduși în cele 17 puncte de colectare amenajate în parcările hipermarketurilor Auchan din 14 orașe, indiferent de locul din care au fost achiziționați inițial.

Containerele pentru colectare vor fi amplasate în locuri ușor accesibile, în parcările a 17 hipermarketuri Auchan din: Bacău, Baia Mare, Brașov, Cluj, Craiova, Constanța, Galați, Oradea, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Târgu-Mureș, Timișoara și București (Militari, Berceni, Pallady și Titan). Întreaga cantitate de brazi colectată va fi transformată în compost sau peleți, prin intermediul unui partener autorizat.

Sustenabilitatea este parte integrantă din politica Auchan România și stă la baza tuturor acțiunilor întreprinse de companie, brazii naturali comercializați de Auchan în perioada sărbătorilor de iarnă provenind din surse sustenabile și certificate.

„Prin această acțiune ne dorim să oferim clienților noștri o nouă soluție de reciclare în mod sustenabil a brazilor de Crăciun, mai ales că deciziile pe care le luăm în fiecare zi se reflectă pe termen lung, în contextul schimbărilor climatice, asupra comunității și a mediului înconjurător. Contăm pe implicarea tuturor la un mod activ de a trăi mai sustenabil”, a declarat Corina Dospinoiu, Responsabil CSR Auchan Retail România.

Acesta este primul an în care Auchan demarează această campanie, iar retailerul își dorește să colecteze o cantitate cât mai mare de brazi.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult