Zilnic online

Protestatarii AUR au luat cu asalt Parlamentul!

260

Membrii și simpatizanții AUR au organizat astăzi un protest la Parlament, împotriva adoptării certificatului Covid.
Participanții scandează „Libertate”, „Venim peste voi”.
La protest este prezsent liderul AUR, George Simion.

Protestul a început astăzi, în jurul orei 9:30. În jur de o mie de persoane participă la acest protest. Aceștia se află pe mai multe laturi ale Parlamentului, în încercarea de a pătrunde în clădire.

La ora 9:44 copreşedintele AUR George Simion spune că toate intrările de la Camera Deputaţilor sunt blocate de protestatari. Pe faţada intrării de la Camera Deputaţilor a fost pus un banner mare cu mesajul ”Libertate fără certificate”.
În jurul orei 11:40 câteva sute de protestatari au intrat în curtea Palatului Parlamentului și s-au îndreptat spre intrările în clădire. Un cordon de jandarmi a fost format în fața intrărilor în Parlament. Protestatarii împiedică mașinile parlamentarilor să intre în parcarea Parlamentului. Un autoturism în care se afla un parlamentar a fost scuipată de cei care au pătruns în curtea Parlamentului. Forțele de ordine au format un cordon pe scările de la intrarea în clădire, însă nu intervin pentru restabilirea ordinii. Majoritatea intrărilor sunt blocate de protestatari și mulți parlamentari nu pot să ajungă în clădire.
În jurul orei 12:00 jandarmii au blocat acum intrările în curte și iar mai mulți protestatari care se află în afara Parlamentului încearcă să escaladeze gardurile. După scurt timp, protestatarii AUR au reușit să intre în curtea Paralmentului din cauză că s-a rupt una din porțile de intrare. În tot acest timp, ambasadorul Japoniei în România se afla în clădire.

La ora 12:45, protestatarii au început să vandalizeze mașinile ambasadorilor Japoniei și SUA în România, în curtea Senatului. Cu toate că au fost vandalizate mașini ale ambasadorilor SUA și Japoniei dar și mașina unui parlamentar, jandarmeria precizează din nou că ”până acum nu a fost folosită forța și nici mijloacele de intervenție din dotare”.
Din cauza protestului, miniștrii nu au putut să vină în Parlament la audierile pe buget, așa cum era programul inițial, și vor fi audiați prin sistemul video.
În jurul orei 14:15, protestatarii AUR se îndreaptă spre Guvern. Au plecat de la Parlament și acum se află la Piața Unirii. Câteva mii de persoane participă la marș, potrivit estimărilor.
,,A fost un protest pașnic, dar un grup violent a rupt încuietoarea porții. Nu am fost depășiți nici un moment”, a declarat șeful Jandarmeriei București.

După cele întâmplate astăzi la Parlament, USR cere demisia ministrului de Interne Lucian Bode pentru modul în care forțele de ordine au fost surprinse astăzi de protestul organizat de AUR la Parlament. Ei susțin că protestatarii au reușit să sară gardurile și să vandalizeze mașini, fără ca jandarmii să intervină ca să îi oprească, iar doi ambasadori au rămas astăzi blocați în Parlament din cauza protestului.

 

 

sursa: G4 Media

 

 

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult