Tânăra în vârstă de 24 de ani, a fost găsită moartă în condiţii suspecte într-o locuință din Capitală unde ar fi avut loc o petrecere cu mai multe persoane. Apelul la 112 a fost făcut de către un bărbat, care a participat la petrecerea respectivă.
„Astăzi, în jurul 17.00, prin apel 112, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că într-un imobil din sectorul 1 este în stare de inconștiență o femeie. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 1, precum și un echipaj medical, care însă a constatat decesul. Cercetările sunt preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul”, a anunțat Poliția Capitalei.

Gazeta Brasovului este un coworking in care membrii sai sunt compusi din jurnalisti de prestigiu, oameni de cultura, jurnalisti de investigatie, stiristi, finantisti, psihologi, avocati, profesori, doctori, artisti, elevi etc.