Zilnic online

UPDATE Criza din Ucraina. Țara anunţă că a destructurat o grupare care pregătea atacuri la ordinul Moscovei

683

Pe fondul mobilizării în creștere a prezenței miitare rusești la granița cu Ucraina, 8.500 de militari americani au fost puși în alertă pentru o posibilă detașare în țările aliate din Estul Europei.

Este un mesaj transmis domnului Putin că ne luăm responsabilitățile în serios”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Pe de altă parte, Uniunea Europeană a cerut ”evitarea crizelor de nervi” și a anunțat că nu-și reduce prezența diplomatică din Ucraina, așa cum au făcut americanii și britanicii.

Lasând însă la o parte precauțiile de comunicare ale reponsabililor de la Kiev, pe teren situația rămâne alarmantă.

Ucraina anunţă marţi că a destructurat o grupare care acţiona din ordinul Moscovei şi pregătea atacuri armate cu scopul de a ”destabiliza” reguni ale ţării.

Organizatorii bandei pregăteau o serie de atacuri armate împotriva unor infrastructuri”, anunţă într-un comunicat Serviciul ucrainean de securitate SBU.

Gruparea ”era coordonată” de către ”serviciile speciale ruse”, acuză SBU.

Cei doi organizatori ai grupării – dintre care unul este rus – au fost arestaţi, anunţă SBU.

Cei doi acţionau la Harkov, un oraş important situat în apropierea frontierei cu Rusia, în est, şi la Jîtomîr, în centrul Ucrainei, la mai puţin de 150 de kilometri de Kiev.

Cei doi bărbaţi sunt foşti membri ai unor comandouri care au participat la confrntări armate, a declarat AFP o sursă din cadrul forţelor de ordine.

Sub pretextul căutării de paznici de securitate, ei ”au început să recruteze” personal, ”în mod esenţial” ruşi care au comis crime violente, acuză această sursă.

 

sursa: stirile ProTV

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult