Zilnic online

Șeful serviciului de probațiune din Republica Moldova, unde șoferii prinși beți la volan petrec o zi la morgă: „Am mai avut un singur caz de recidivă”

730

Republica Moldova a implementat un program de reeducare a șoferilor care conduc în stare de ebrietate, program ce a scăzut masiv recidiva. Două sesiuni din acest program implică vizite la morgă, explică Andrei Iavorschi, directorul Inspectoratului Național de Probațiune din Moldova, într-un interviu pentru Libertatea.
În Republica Moldova, dacă te-ai urcat beat la volan și te-a prins poliția, te așteaptă o zi la morgă. E una dintre măsurile prevăzute de programul Drink and Drive.  Introdus în 2019, acesta este un program probațional de reeducare a șoferilor din Moldova care au comis infracțiuni în stare de ebrietate. A fost elaborat acum patru ani, în cadrul proiectului Drink & Drive Moldova, implementat de Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Serviciile de Probaţiune din Moldova, România şi Olanda, sprijinit financiar de Ambasada Olandei la Bucureşti. Cum s-a ajuns la morgă? „Noi am avut o rată de recidivă destul de înaltă și am avut creștere continuă la cazurile de condus în stare de ebrietate”, spune Andrei Iavorschi, directorul Inspectoratului Național de Probațiune (INP) din Moldova.
Până în 2018, rata de recidivă depășea 40%-50%, adaugă acesta. Aproape jumătate din șoferii prinși beți la volan repetau fapta.  Iavorschi explică de ce sistemul pe bază de amenzi nu a funcționat, chiar dacă acestea ajungeau până la 2.000 de euro: Cei care aveau bani plăteau amenzile, iar ulterior recidivau. Adică se urcau din nou beți la volan, știind că pot să scape cu o amendă. Cei care nu aveau resurse suficiente nu plăteau amenzile, iar în timp acumulau și penalități de întârziere. Ulterior, amenda se înlocuia cu zile de arest. În felul aceasta, penitenciarele au fost suprapopulate cu persoane care au comis infracțiuni în traficul rutier. Dar pentru stat, asta implica cheltuieli mari.
Muncă în folosul comunității și program antialcool Legea 138 din 2018, care modifică mai multe acte legislative, prevede că șoferii moldoveni prinși beți la volan, care au fost privați de dreptul de a conduce mijloace de transport prin hotărîrea instanței de judecată, sunt obligați să frecventeze programul probațional antialcoolic și antidrog stabilit de către consilierul de probațiune.  De asemenea, amenda a fost înlocuită cu muncă în folosul comunității. În felul acesta, pedeapsa are un impact, chiar dacă ai sau nu ai resurse financiare, spune Andrei Iavorschi.
Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similare se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.-  art. 264 (1) din Codul Penal al Moldovei.
În acest context legislativ, în aprilie 2019, Inspectoratul Național de Probațiune din Moldova a lansat programul Drink and Drive:  Șoferul trebuie să plătească costul acestui program, care ajunge la 4.000 de lei.  Programul este structurat în 12 sesiuni individuale și de grup, desfășurate pe durata a trei luni. „În cadrul sesiunilor, participanții la program vor fi antrenați în diverse activități, inclusiv de asistență la Centrul de Medicină Legală și în spitale”, precizează un comunicat al Ministerului Justiției din Moldova, în subordinea căruia funcționează Inspectoratul Național de Probațiune.
Efectele vizitei la morgă Iavorschi spune că șoferii trec prin toate etapele, de la dezgust la empatie și, în cele din urmă, la conștientizare. Directorul susține că măsurile au dus însă la o reducere masivă a ratei de recidivă.  „De la implementarea acestui program mai avem un singur caz de recidivă. Un caz din 600 de subiecți care au parcurs programul probațional”, precizează Iavorschi.

sursa: libertatea.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult