Zilnic online

Iohannis: ”NATO a aprobat grupul de luptă în România. Românii sunt în siguranţă”

77

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, înainte de începerea summit-ului NATO extraordinar de la Bruxelles, la care participă și președintele SUA Joe Biden, că Alianța Nord-Atlantică a aprobat solicitarea privind înființarea unui grup de luptă.
Este vorba despre un grup de luptă NATO solicitat chiar de către România, care va fi condus de Franța.

”Avem deja, acum înainte să înceapă summit-ul, o veste foarte bună, probabil ați aflat. Conform declarației secretarului general Jens Stoltenberg, deja NATO a aprobat grupul de luptă care va fi poziționat în România. Este acel grup de luptă pe care l-am solicitat, am sperat să se realizeze repede și s-a realizat. Este acel grup de lucru pentru care Franța va fi națiune cadru. Sigur, urmează încă negocieri în cadrul NATO, pentru a vedea cine mai trimite trupe în acest grup de luptă. Sunt foarte bucuros că s-a decis atât de repede deja”, a declarat Iohannis înainte de summit-ul NATO de la Bruxelles.

De asemenea, șeful statului a subliniat faptul că România nu este în pericol şi că niciun român nu trebuie să se teamă, în contextul conflictului din Ucraina.

“Fiindcă românii sunt îngrijoraţi de această situaţie, trebuie să vă spun foarte clar că niciun român nu trebuie să se teamă. Suntem parte din cea mai mare, din cea mai puternică alianţă de apărare care a existat vreodată. Militarii noştri sunt bine pregătiţi. Deci pot să spun cu mâna pe inimă, cum se zice, că România nu este în pericol, românii sunt în siguranţă prin forţele noastre armate şi prin NATO”, a declarat Klaus Iohannis.

Pe de altă parte, președintele a fost întrebat de jurnaliști cum se pregătește România, în condițiile în care președintele Joe Biden a declarat că sunt semne clare că Vladimir Putin are în vedere folosirea de arme biologice şi chimice în Ucraina.

Iohannis a reamintit că armele chimice sunt interzise şi şi-a exprimat speranţa că semnatarii tratatelor internaţionale care menţionează acest lucru îşi vor respecta angajamentul.

Armele chimice şi biologice sunt interzise prin tratatele internaţionale şi nu putem să pornim pur şi simplu de la premisa că cineva le foloseşte. Noi toţi sperăm să rămână aşa şi toţi semnatarii tratatelor internaţionale să respecte ceea ce s-a decis”, a declarat şeful statului român.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult