Zilnic online

Leroy Merlin deschide cel de-al 20-lea magazin din România, la Brașov

131

Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, deschide astăzi, 13 mai, cel de-al 20-lea magazin din România și al doilea din municipiul Brașov. Noul magazin este situat în cartierul Astra, pe Calea București nr. 134, și va fi deschis de luni până sâmbătă în intervalul 07:00-21:00 și duminica între 08:00 și 20:00.

În magazinul Leroy Merlin Brașov Astra, clienții vor avea acces la o ofertă diversificată de peste 23.000 de produse din categorii de interes cât mai variate precum: materiale de construcții, grădinărit, decorațiuni, unelte, produse pentru renovarea casei, soluții pentru proiecte de casă (băi și bucătării) și multe altele. Totodată, noul magazin din Brașov include showroom-ul de bucătării DELINIA iD, marcă proprie, fiind un concept nou, disponibil în prezent doar în această unitate.

Prin deschiderea noului magazin, brașovenii din partea de sud a orașului vor avea posibilitatea de a găsi mai aproape produsele de care au nevoie, într-un singur loc. De asemenea, aceștia vor putea beneficia și de alte servicii utile în cadrul magazinului: serviciul gratuit de mixare vopsea, serviciul de închiriere unelte, serviciul de ferestre PVC la comandă, cel de debitare a lemnului sau serviciul de finanțare prin partenerul Oney.

Clienții Leroy Merlin Brașov Astra vor avea acces și la soluțiile alternative de cumpărare, precum: Rezervă și Ridică, prin care aceștia își pot rezerva produsele dorite în magazin cu ridicare personală ulterioară în două ore, Comanda telefonică – pentru cei care doresc să plaseze telefonic o comandă rapidă, Comanda online cu livrarea produselor la domiciliu sau aplicația mobilă Leroy Merlin care oferă acces la toate produsele disponibile în magazin, dar și la secțiunea “Inspirație” dedicată articolelor și tutorialelor video pentru idei și soluții în proiecte de amenajare și renovare pentru casă și grădină.

„Începând din 13 mai, îi așteptăm pe toți brașovenii și nu numai în noul magazin Leroy Merlin din cartierul Astra din Brașov să descopere și să se bucure de toate produsele din ofertă și serviciile de care au nevoie pentru crearea unui cămin. Rolul nostru este să îi ajutăm pe toți clienții noștri să-și îmbunătățească locuința prin soluții potrivite pentru planurile lor de amenajare sau construcție. Noul magazin va beneficia și de un nou concept în premieră, showroom-ul de bucătării DELINIA iD, marcă proprie, un proiect calitativ și responsabil cu produse din lemn certificat 100%. Cel de-al doilea magazin în municipiul Brașov marchează deschiderea celei de-a 20 unități din țară, fiind un nou pas în strategia noastră de dezvoltare prin care ne dorim să devenim prima opțiune a românilor în ceea ce privește soluțiile de bricolaj și amenajare a locuințelor”, a declarat Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin Romania.

Conform reprezentanților Leroy Merlin, noul magazin se desfășoară pe o suprafață totală de 7.000 metri pătrați, iar acesta dispune și de un număr de circa 300 de locuri de parcare.

Noul magazin Leroy Merlin din Brașov beneficiază și de o poziție avantajoasă, aflându-se în partea de sud a orașului, în proximitatea orașelor Săcele, Predeal și a celorlalte stațiuni de pe Valea Prahovei, fiind o alternativă în plus pentru cei interesați de produsele comercializate de retailer.

Potrivit companiei, magazinul Leroy Merlin Brașov are peste 100 de angajați bine pregătiți și instruiți, care vor asigura consultanță pentru o experiență de cumpărături cât mai eficientă a clienților.

În urmă cu șapte ani, în 2015, retailerul a deschis primul magazin Leroy Merlin din Brașov – Griviței, acesta fiind dispus pe o suprafață de 10.000 mp. Astfel, odată cu deschiderea noii unități, Brașovul devine cel de-al treilea oraș din provincie, după Cluj-Napoca și Craiova, în care Leroy Merlin este prezent cu două magazine, ceea ce confirmă încă o dată interesul brașovenilor pentru oferta și serviciile retailerului.

 

Despre Leroy Merlin

LEROY MERLIN este liderul european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 90 de ani ca retailer specializat pe construcții, decorațiuni și grădinărit. Companie inovatoare din cadrul ADEO, LEROY MERLIN deține 800 de magazine în 15 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud. Peste 115.000 de colegi fac parte din familia LEROY MERLIN. Aflată într-un progres constant, compania ADEO a devenit cea mai mare companie franceză de pe piața internațională. În prezent, companiile grupului ADEO sunt recunoscute peste tot în lume prin numeroasele premii “Great Place to Work Institute”.

În România funcționează 20 magazine LEROY MERLIN, cu peste 3000 de angajați în 14 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea și Târgoviște.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult