Zilnic online

O balenă beluga (subspecie de delfin) a ajuns în râul Sena, la 70 de kilometri de Paris. Specialiștii transmit că mamiferul, al cărui habitat este mai des în zonele arctice, pare să fie subponderal și trebuie hrănit pentru a fi salvat

141

Experții spun că exemplarul observat în Sena pare să fie subponderal, iar pielea acestuia a suferit schimbări. Balena a fost observată pentru prima dată marți în râul care curge prin capitala Franței spre Canalul Mânecii, la aproximativ două luni de la apariția altui mamifer marin de mari dimensiuni în Sena, o balenă ucigașă. Oficialii nu au precizat dimensiunea exactă a mamiferului, dar o astfel de subspecie de delfin poate ajunge până la 4 metri lungime.

Autoritățile franceze au urmărit traseul urmat de delfin pe tot parcursul zilei pentru a-i evalua starea de sănătate pe care o consideră acum ca fiind “îngrijorătoare”. Mamiferul a ajuns între barajele Poses și Saint-Pierre-la-Garenne, la aproximativ 70 de kilometri nord-vest de Paris și nu este clar cum a urcat atât de mult pe Sena.

Mediul nu este foarte primitor pentru mamiferul marin. Sena este foarte poluată, iar cetaceele sunt extrem de sensibile la zgomot, a declarat Lamya Essemlali, directorul unei organizații guvernamentale non-profit de conservare a vieții marine.

Directorul adjunct al Grupului de Cercetare al mamiferelor marine din Franța a declarat că beluga “a petrecut foarte puțin timp la suprafața apei” și pare să aibă o capacitate pulmonară bună. A precizat însă că salvatorii se străduiesc să ghideze balena către gura de vărsare a Senei, în Marea Mânecii.

La sfârșitul lunii mai, o balenă ucigașă a fost găsită moartă în Sena, între Le Havre și Rouen. Mamiferul a rămas blocat în râu și nu a reușit să se mai întoarcă în ocean, în ciuda încercărilor autorităților de a-l ghida. Beluga, este o specie protejată care trăiește cel mai des în apele reci de la Polul Nord.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult