Zilnic online

China. Scăderea nivelului râului Yangtze, al treilea cel mai mare din lume, a scos la suprafață o ”insulă” pe care sunt amplasate trei statui budiste despre care se crede că au fost ridicate acum 600 de ani

128

Presa națională chineză scrie că cele trei statui au fost descoperite pe cea mai înaltă parte a recifului ”insulei” din orașul Chongqing, din sud-vestul statului. Specialiștii estimează că au fost ridicate în timpul dinastiilor Ming și Qing (secolele XIV-XVII și XVII-XX).

Una dintre statui înfățișează un călugăr așezat pe un piedestal de lotus. Părți ale râului Yangtze au secat pe fondul celui mai sever val de căldură din ultimii 60 de ani. Hidrologii au emis recent o alertă de secetă la nivel național.

Sub diverse forme, râul aprovizionează circa o treime din populația țării, iar precipitațiile din bazinul acestuia au scăzut cu circa 45% încă din iulie, motiv pentru care autoritățile se străduiesc să țină situația sub control și să găsească resurse de apă pentru irigarea culturilor înainte de recolta de toamnă.

Și în Europa, în urma secetei au fost scoase la iveală comori scufundate cu mult timp în urmă. Dunărea a ajuns la unul dintre cele mai mici niveluri din ultimul secol, scoțând la suprafață epavele a peste 20 de nave de război germane scufundate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în apropierea orașului-port Prahovo din Serbia.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult