Zilnic online

Hong Kong. Autoritățile oferă gratuit 500 de mii de bilete de avion în valoare de peste 250 de milioane de euro, pentru a impulsiona turismul, după eliminarea unor restricții impuse în pandemie

58

Autoritățile locale din Hong Kong au cumpărat 500 de mii de bilete de avion, în valoare totală de 254,8 milioane de euro, pe care le vor distribui gratuit din 2023 celor care ajung pe aeroporturile din oraș.

Regiunea a ridicat în ultimele săptămâni câteva dintre măsurile luate împotriva pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, operatorii de zbor încă se chinuie să-și aducă activitatea la nivelul de înainte de pandemie.

Aproximativ 184 de mii de persoane au vizitat Hong Kong-ul în primele opt luni ale acestui an, o scădere considerabilă a numărului de turiști comparativ cu nivelul de dinaintea pandemiei – 56 de milioane de turiști în 2019.

În plus, după invadarea Ucrainei, companiile aeriene au fost obligate să-și reconfigureze traseele, iar de exemplu, pentru a ajunge din Europa în Hong Kong, este nevoie de un traseu mai lung, explică BBC. Deja compania britanică Virgin Atlantic a renunțat la cursele cu plecare sau sosire în Hong Kong, după 30 de ani: Complexități operaționale semnificative din cauza închiderii spațiului aerian rusesc au contribuit la decizia comercială de a nu relua zborurile”.

Până de curând, Hong Kong a avut unele dintre cele mai dure restricții anti-Covid din lume, deoarece a respectat politicile foarte dure ale Chinei în legătură cu pandemie. Începând de luna trecută, guvernul nu mai cere persoanelor care sosesc în oraș să intre în carantină sau să prezinte un test Covid negativ înainte de a se îmbarca în avioane.

Sursa: Biziday

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult