Zilnic online

China a anulat discursul video al președintelui Consiliului European, din deschiderea unei expoziții comerciale. Reuters: Charles Michel urma să critice războiul din Ucraina și lipsa de implicare a Beijingului pentru negocieri de pace

18

Președintele Michel a fost invitat pentru a se adresa în cadrul celei de-a cincea ediții a expoziției comerciale Hongqiao Forum, din Shanghai. La cererea autorităților chineze, am prezentat un videoclip pre-înregistrat [cu mesajul domnului Michel] dar care nu a mai fost difuzat. Am abordat această problemă prin canalele diplomatice“, a transmis purtătorul de cuvânt al președintelui Consiliului European pentru Reuters.

Mai mulți diplomați europeni au declarat în condiții de anonimat pentru Reuters că discursul președintelui Charles Michel conținea mesaje critice privind “războiul ilegal al Rusiei în Ucraina, din care Europa învață astfel lecții importante”. Totodată, în discursul său, Charles Michel ar fi cerut Beijingului să se implice mai mult și să pună capăt conflictului dintre cele două țări vecine din Europa de Est.

Conform Reuters, Charles Michel ar fi urmat să transmită următorul mesaj: “În Europa, vrem echilibru în relațiile noastre comerciale […] pentru a evita situații de dependență excesivă. Acest lucru este valabil și pentru relațiile noastre comerciale cu China. China s-ar putea folosi de influența pe care o deține pentru a opri războiul brutal al Rusiei […] prin așa-numitul parteneriat fără limite cu Rusia.

Printre alți oficiali care au vorbit în cadrul ceremoniei din Shanghai se numără directorul general al FMI, directorul Organizației Mondiale a Comerțului, președinții Indoneziei și Sri Lankăi și liderul Belarus, Alexandr Lukașenko, un aliat loial al președintelui rus Vladimir Putin. Belarus a găzduit pe teritoriul său mii de soldați și echipamente rusești înaintea izbucnirii războiului.

China a evitat până acum să critice agresiunea Rusiei asupra statului său vecin. Președintele chinez Xi Jinping și președintele Consiliului European, Charles Michel, sunt așteptați să participe și să discute la summitul G20 de la Bali, care are loc săptămâna viitoare.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult