Zilnic online

Serbia și Kosovo au ajuns la un acord pentru rezolvarea problemei plăcuțelor de înmatriculare, care a creat tensiuni în ultimele luni. Belgradul nu va emite noi plăcuțe, iar Priștina le va tolera pe cele existente

9

Josep Borrell, șeful politicii externe a Uniunii Europene, care a mediat negocierile, a anunțat pe Twitter: Sunt foarte încântat să anunț că negociatorii șefi din Kosovo și Serbia, sub facilitarea UE, au convenit asupra unor măsuri pentru a evita o nouă escaladare și pentru a se concentra complet asupra propunerii de normalizare a relațiilor lor.

Tot oficialul european a explicat ce presupune acordul: Serbia va înceta să mai emită plăcuțe de înmatriculare cu denumirile orașelor din Kosovo, iar Kosovo va înceta acțiunile ulterioare legate de reînmatricularea vehiculelor.” Cele două țări urmează să se întâlnească pentru a discuta despre o propunere a Uniunii Europene, prin care și-ar putea remedia relațiile.

Ordonanța care obliga cetățenii etnici sârbi să își schimbe plăcuțele de înmatriculare sârbești cu plăcuțe kosovare a stârnit revolte în țară, iar mulți funcționari ai statului cu origini sârbești au demisionat. Potrivit Reuters, circa 50 de mii de etnici sârbi din nordul Kosovo refuză să recunoască autoritatea guvernului de la Priștina, după proclamarea independenței în 2008. Serbia nu recunoaște independența Kosovo.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult