Zilnic online

China a înregistrat cel mai mare număr zilnic de cazuri de Covid de la începutul pandemiei, peste 31 de mii, în ciuda strictelor măsuri antiepidemice impuse de guvernul de la Beijing în numeroase regiuni

9

Deși numărul numărul cazurilor de Covid înregistrat în ultimele 24 de ore în China – 31.526 depășește recordul absolut atins în luna aprilie (28 de mii), este însă o valoare relativ mică pentru țara cu o populație de aproximativ 1,4 miliarde. Beijingul a raportat doar 5,200 de decese cauzate de Covid de la începutul pandemiei, echivalentul a 3 decese la un milion de locuitori, comparativ cu 3 mii de decese la un milion de locuitori în SUA și, respectiv, 2.400 la milion, în Marea Britanie.

BBC scrie că în timp ce politica “zero-Covid” a Beijingului a salvat în mod clar un număr mare de vieți, a afectat, de asemenea, puternic economia țării și stilul de viață al populației. China a relaxat ușor în urmă cu câteva săptămâni o parte dintre restricțiile impuse. Printre măsuri, guvernul a redus perioada de carantină pentru persoanele care au intrat în contact cu bolnavii de Covid de la 7 la 5 zile într-o unitate medicală de stat și 3 zile la domiciliu.

Cu toate acestea, dat fiind numărul în creștere al cazurilor în capitala Beijing și primele decese cauzate de Covid raportate în ultimele luni, oficialii chinezi au implementat din nou restricții antiepidemice în anumite regiuni, unde magazinele, școlile și restaurantele s-au închis.

China este ultima mare economie mondială care încă urmărește un proces de eradicare a coronavirusului, cu testare în masă și perioade de carantină. BBC amintește că o parte din motivele pentru care China nu a reușit încă să scape de pandemie este faptul că rata de vaccinare este mai redusă decât în alte state dezvoltate, iar doar jumătate din populația de peste 80 de ani a primit prima doză de vaccin.

Guvernul chinez a refuzat să importe doze de vaccin, în ciuda studiilor care au arătat că vaccinul produs în țară de compania Sinopharm nu este la fel de eficient ca cele produse în Occident.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult