Zilnic online

Brașovenii vor putea cumpăra mărțișoare, și în acest an, din locurile tradiționale

- Comercianții de mărțișoare își vor prezenta produsele pe promenada de la Parcul Titulescu, în fața Complexului Bartolomeu, pe str. Levănțicăi (Noua), pe str. Filiași (Triaj), dar și în piețele agroalimentare -

128

Primii comercianți de mărțișoare care își vor prezenta produsele în locurile tradiționale de pe domeniul public vor fi cei de pe promenada de la Parcul Titulescu, începând cu data de 24 februarie, în cadrul Târgului ,,Vestitorii primăverii”.

 

Din 25 februarie vor fi amplasate și mesele cu mărțișoare din fața complexului Bartolomeu, de pe str. Filiași (Triaj), de la intersecția str. Cometei și Galaxiei și de pe str. Levănțicăi (Noua).

 

Ca în fiecare an, interesul pentru vânzarea de mărțișoare este foarte mare: deja în Bartolomeu și Noua mai sunt foarte puține locuri, iar în Triaj au fost depuse solicitări pentru toate cele 4 locuri, dar comercianții trebuie să își mai completeze documentațiile.

 

Pe aleea pietonală de la Parcul Titulescu, anul acesta târgul de mărțișoare va fi organizat de o Întreprindere Individuală (Samoilă Alina Mihaela, n.n.), care a solicitat Primăriei Brașov ocuparea domeniului public în perioada 24 februarie – 1 martie, pentru organizarea Târgului de mărțișoare ,,Vestitorii primăverii”.

 

În celelalte zone, primăria a primit deja solicitări pentru vânzarea de mărțișoare și flori:

– în Bartolomeu (în fața complexului), avem deja 14 cereri pentru vânzarea de mărțișoare și 14 pentru vânzarea de flori;

– în Noua (str. Levănțicăi) avem deja 9 cereri pentru mărțișoare și 9 pentru flori;

– în Triaj (str. Filiași), avem 4 solicitări, pentru cele 4 locuri;

– în Astra, la Complexul mic (intersecție str. Cometei cu Aleea Constelației), avem un abonament pentru vânzarea de mărțișoare și flori.

Perioada de vânzare mărțișoare este 25 februarie – 1 martie, iar pentru vânzarea de flori, 7 – 8 martie.

Tarifele plătite sunt următoarele: pietonala Parcul Titulescu – 6,31 lei/mp/zi; în Astra, la complexul mic – 5,15 lei/mp/zi; complex Bartolomeu – 3,89 lei/mp/zi, str. Levănțicăi – 3,89 lei/mp/zi, str. Filiași – 2,63 lei/mp/zi.

 

Mărțișoare vor fi vândute și în piețele publice

 

Serviciul Public Administrare Piețe va scoate la licitație, în data de 21 februarie, 39 de locuri pentru vânzarea de mărțișoare, cu locuri special dedicate pentru meșteșugari și pentru agenții economici. Dintre acestea, 23 vor putea fi utilizate și pentru vânzarea de cadouri de 8 Martie, exclusiv flori. În prima etapă se desfășoară procedura de licitație pentru meșteșugari, după care cea pentru agenții economici.

Cele mai multe locuri pentru vânzarea de mărțișoare, 12, sunt în Piața Tractorul, iar 8 vor putea fi utilizate și pentru vânzarea de cadouri. În Piața Dacia, Serviciul de Administrare Piețe va scoate la licitație 10 locuri, dintre care 6 sunt și pentru vânzarea de cadouri. În Piața Astra, 7 comercianți vor putea vinde mărțișoare, iar 5 vor putea vinde și cadouri de 8 martie. Tot 7 locuri sunt scoase la licitație și în piața Star, iar dintre acestea 3 sunt puse la dispoziția celor care vor să vândă și cadouri de Ziua Femeii. Cele mai puține locuri sunt în Piața Bartolomeu, 3 locuri pentru mărțișoare, dintre care unul va avea posibilitatea să vândă și cadouri pentru data de 8 martie.

 

Perioada pentru care pot fi închiriate aceste locuri este:

– în cazul mărțișoarelor, 25 februarie – 2 martie;

– pentru mărțișoare și cadouri: 22 februarie – 8 martie.

 

Licitațiile vor avea loc la sediul Serviciului Public de Administrare Piețe, în 21 februarie, iar cei interesați pot descărca, gratuit, caietul de sarcini de pe site-ul instituției sau îl pot achiziționa de la de la casieriile piețelor sau ale serviciului public.

 

#GazetaBrasovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult