Zilnic online

Florin Ionescu-Galați interpretează Anotimpurile de Vivaldi, joi, la Filarmonica Brașov

Ultimul concert din această lună al Filarmonicii Brașov va avea loc în această joi, pe 23 februarie, de la ora 19 la Sala Patria. Iubitorii de muzică din oraș sunt așteptați să asculte celebrul ciclu de patru concerte Anotimpurile de Antonio Vivaldi, una dintre cele mai cunoscute și iubite compoziții clasice. Aceasta va fi interpretată de orchestra simfonică a Filarmonicii Brașov, iar solistul serii va fi violonistul brașovean Florin Ionescu-Galați.

67

 

La pupitrul dirijoral se va afla József Horváth, care este dirijor al Operei Maghiare și al Operei Naţionale Române din Cluj. În cursul carierei sale, a dirijat multe orchestre, printre care Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Iaşi, Opera Naţională Timişoara, Opera Brașov, Opera Craiova, Corul Radio din Budapesta, Opera Naţională din Budapesta, Orchestra Simfonică din Miskolc, Orchestra Simfonică din Szeged şi Orchestra Simfonică RTVE din Madrid. În anul 2009 a fost distins cu Trofeul Lya Hubic, iar la Gala Premiilor Operelor Naționale din 2016, i s-a acordat „Premiul pentru cel mai bun dirijor”, pentru realizarea premierelor de Samson și Dalila, Werther, Lacul Lebedelor și Nabucco la cele două Opere din Cluj.

Joi seară, pe lângă Anotimpurile de Vivaldi, maestrul Horváth va dirija și selecțiuni din baletul Raymonda de Alexander Glazunov, o lucrare care a fost mereu asociată cu academismul și opulența baletului romantic rus.

 

După acest concert, în luna martie, Filarmonica Brașov a pregătit noi concerte și recitaluri. Se vor cânta piese precum „Anotimpurile” de Vivaldi recompuse de Max Richter, Simfonia a 8-a in Sol major, op. 88 de Antonín Dvořák, Concertul pentru vioară si orchestră in Re major de Johannes Brahms, Uvertura operei „Forța destinului“ de Verdi, Simfonia nr. 1 in Re major de Serghei Prokofiev și multe altele. Pe scena Sălii Patria vor urca artiști precum Răzvan Popovici, Vyacheslav Gryaznov, Horia Mihail și Christoph Wyneken.

 

Biletele pentru toate evenimentele se găsesc la casieria Filarmonicii Brașov sau online pe siteul bilet.ro.

 

#GazetaBrasovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult