62 de echipaje fac prezența la TESS Rally Brașov – Ediția 52, ultima etapă a naționalului de raliuri
Odată cu etapa brașoveană TESS Rally Brașov - Ediția 52, Campionatul Național de Raliuri "Betano" al României ajunge la final, urmând ca cele 7 speciale de macadam să decidă și campionii celorlalte clase neadjudecate dpdv matematic înaintea raliului ce se va desfășura în perioada 27-29 octombrie
Puțin peste 120 de kilometri competitivi vor avea de parcurs echipajele ce-au semnat prezent ediției din acest an a celui mai important eveniment sportiv al județului Brașov. Tocmai din acest motiv, TESS Rally Brașov – Ediția 52 este un eveniment cofinanțat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Brașov respectiv de către Consiliul Judeţean Brașov. Acțiunea celor două zile de concurs va purta sportivii din țara noastră dar și de peste hotare: Norvegia, Slovenia, Italia și Franța, de-a lungul specialelor „Bran”, „Predeal”, „Săcele” și Super Speciala „Brașov Rally Show”.
Absența optuplului campion național absolut de raliuri Simone Tempestini este suplinită de o reîntoarcere surpriză și frumoasă. Pentru a doua oară în România, norvegianul Mads Østberg face prezența la TESS Rally Brașov, etapă deloc străină pentru campionul mondial din 2020 al categoriei WRC2, întrucât acesta a venit în premieră în țara noastră la ediția din urmă cu două sezoane a raliului de sub Tâmpa. Și pentru a nu-i simți lipsa lui Tempestini, îl vom avea la start pe copilotul său – Sergiu Itu – care va face echipă cu Østberg, la bordul unui Citroën C3 Rally2. La comenzile unui model identic îl vom revedea și pe Eugen Cărăgui, care pentru ediția 52 a TESS Rally Brașov a decis să îl aducă în dreapta sa pe nimeni-altul decât experimentatul Raul Badiu.
Desigur, nu putem să omitem și prezența reprezentanților locali, TESS Rally Brașov – Ediția 52 urmând să-i aibă la start atât pe Andrei Gîrtofan cu Doru Vraja (Škoda Fabia Rally2), precum și surpriza frumoasă a etapei – Manu Mihalache cu János Soós (Škoda Fabia Rally2). Nu vor însă doar modele ale producătorilor cehi și francezi, căci harghitenii Adi Teslovan cu Vajk-Imre Cseh – lideri la general pe macadam și în cărți pentru titlul național – vor concura pe același Ford Fiesta Rally2 al producătorului britanic M-Sport.
Click aici pentru lista completă a modelelor Rally2
Deși campionii la două roți motrice – iar de două săptămâni încoace și campioni europeni la juniori – Norbert și Francesca Maior nu vor fi prezenți pe probele speciale ale TESS Rally Brașov, lupta la vârful ierarhiei nu va fi lipsită de acțiune de cel înalt nivel. După ce s-au duelat pentru titlul la juniori al acestui sezon, Cristi Sugár – secondat de Vlad Colceriu – și Jean Tatu Jr – secondat de Gabriel Lazăr – vor fi în prim-planul acțiunii competiționale a categoriei două roți motrice. Totuși, prezența brașovenilor István Soós și Ákos Szabó, precum și a tânărului Costi Tudose – alături de Rareș Fetean – poate produce surprize, în pofida faptului că cele două perechi vor alerga pe modele mai inferioare – Renault Clio Rally5.
Și dacă tot am deschis paranteza acestei mașini, trebuie să precizăm faptul că TESS Rally Brașov – Ediția 52 va avea la start nu mai puțin de 10 astfel de modele, la bordul acestora urmând a se afla și campionii acestui sezon ai RC5 și Clio Rally5 Challenge – Sebastian Scîrlet cu Sebastian Itu, dar și francezii Eliott Delecour împreună cu Mathieu Coppa. Prin schimbarea materialului de concurs a acestora din urmă, bătălia etapei dar și a campionatului în cadrul Cupei Dacia rămâne să se dea între piloții Matei Ghiban și Daniel Militon, de vreme ce sibienii Alexandru Cazacu și Paul Popa se vor înfrunta decisiv pentru supremația Swift Cup.
Click aici pentru lista completă a echipajelor înscrise
O bătălie decisivă se va da și între modelele de grupă N, acolo unde echipajul învingător al TESS Rally Brașov – Ediția 52 poate deveni și campion în sezonul 2023. Cele mai multe șanse în această înfruntare le are însă Vali Porcișteanu, care își poate apăra titlul obținut în sezonul precedent chiar și cu un rezultat în afara podiumului brașovean. Nici modelele de grupă H nu vor lipsi, cu dublul campion național absolut al României Gergő Szabó revenind la comenzile unui Can-Am Maverick X3 împotriva brașoveanului Antal Bíró – la volanul unui model asemănător, în timp ce slovenul Mitja Božič va aduce la start singura mașină a clasei NAT11, într-un echipaj alături de Andrei Mitrașcă.
TESS Rally Brașov – Ediția 52 este un eveniment organizat de Asociația Club Sportiv Auto Blic Brașov, cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliul Local al Municipiului Brașov respectiv Consiliul Judeţean Brașov. Evenimentul se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv prin Agenția Națională pentru Sport.
Parteneri Oficiali: TESS Brașov – reprezentant Audi & Volkswagen, Lubexpert – distribuitor autorizat Mobil1, Pro-X – Cosmetică și Întreținere Auto, Dinamic92, NetBet, TELL Security Systems România, Coresi
Parteneri Principali: Cricova, Comprest, Turbocar, Zizin, Medecon, Holoss, Konvekta, Cyclon Motorsport, PrintINK, Media Construct, IceTeam, TehnoSting
#GazetaBrașovului