Zilnic online

Aniversare: 20 de ediții ale Festivalului de Operă, Operetă și Balet și 70 de ani de la înființarea Operei Brașov!

99

 

Miercuri, 25 octombrie 2023, de la ora 11.00, micuții iubitori de dans clasic sunt așteptați în Sala Operei Brașov pentru a urmări o poveste foarte îndrăgită: „Meșterul păpușar”, spectacol de balet pe muzică de Léo Delibes. Acesta este dedicat elevilor din județul Brașov care participă, în aceste zile, la Săptămâna „Școala Altfel”.

Acțiunea se desfășoară într-un mic târg din Boemia. Eroul central, Coppélius, este un bătrân misterios care duce o viață izolată, construind păpuși mecanice și trăind cu speranța că, într-o bună zi, va reuși să le însuflețească prin formulele sale magice. Tânăra Swanilda pătrunde în atelierul meșterului și se substituie celei mai frumoase păpuși. Prefăcându-se că reacționează la semnele magice încercate de Coppélius, îl face să creadă că și-a împlinit visul. În cele din urmă, Coppélius își dă seama că a fost înșelat. Prin farsa ei, Swanilda îl induce în eroare și pe Franz, logodnicul ei, de a cărui purtare era jignită și pe care izbutește să-l recucerească. Nunta Swanildei cu Franz încheie baletul, în mijlocul unei serbări populare, la care ia parte însuși meșterul Coppélius, care și-a uitat supărarea fiindcă fusese tras pe sfoară. Pe parcursul spectacolului, povestitorul Lorand Cristian va descrie cele mai importante moment de balet și va creiona, cu măiestrie, firul poveștii, la care îi invităm pe copii. În distribuție: Swanilda – Iustina Ciobanu, Franz – Bogdan Rădăcină, Coppélius – Adrian Scriminț. Își dau concursul Soliștii și Ansamblul de Balet al Operei Brașov: Ariana Marcu, Melania Condoiu, Miruna Mândruță, Daria Nicoară, Cristina Rotundu, Mihaela Pop, Andreea Rusu, Valentina Mirică, Diana Drăgan, Dorin Mirea, Teodor Pătrașcu, Matei Rada. Regia spectacolului și adaptarea coregrafică sunt semnate de Alexandru Fotescu, scenografia de Rodica Garștea. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regie scenă: Alexandra Scriminț.

Preț bilete: 15 lei

 

 

Tot miercuri, 25 octombrie 2023, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, vă invităm la „Recitalul de la ora cinci”, susținut de Cvintetul vocal ANATOLY al Operei Brașov, alcătuit din: Andrada Mureșan – alto, Gabriel Baciu – tenor, Ciprian Cucu – tenor, Ciprian Țuțu – bariton, Marius Modiga – bas. Prezintă: Simona Manole.

Cei cinci muzicieni au pregătit un program muzical special alcătuit din folclor românesc, în interpretare a cappella, în stilul… Anatoly, așa cum ne-am obișnuit deja. Dintre piesele recitalului, amintim câteva: „Hora staccato”, „Mă luai, luai” – Tudor Jarda, „Vai, noroace, de te-aș prinde” – Simeon Nicolescu sau colajul „România într-un cântec”. Ciprian Cucu și Ciprian Țuțu semnează aranjamentele și adaptările muzicale.

  • Recitalul durează o oră și nu are pauză.

 

Preț bilete: 8 lei – adulți, 4 lei – pensionari și 2 lei – elevi, studenți. Acestea se pot achiziționa de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25), înainte de începerea evenimentului.

 

 

Sâmbătă, 28 octombrie 2023, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la Gala de Operă ce deschide cea de-a XX-a ediție a Festivalului de Operă, Operetă și Balet 2023! Ne vom bucura de o ediție  aniversară, care marchează, în mod festiv, printr-un regal, și cei 70 de ani de la înființarea Operei Brașov! „Vivat Opera! Viva Magenta!” este motto-ul sub care se desfășoară Festivalul de anul acesta. Pantone Color Institute a ales ca „Viva Magenta” să fie culoarea anului 2023, o tonalitate vibrantă, plină de bucurie și farmec. Este ceea ce ne-am dorit pentru cea de-a XX-a ediție a Festivalului nostru și, de aceea, am ales „Viva Magenta” ca temă a unuia dintre cele mai așteptate evenimente culturale din Brașov și nu numai!

Primul eveniment din șirul pe care l-am pregătit special este Gala de Operă, în care vom avea ca invitați soliști de renume internațional: Cellia Costea – soprană, Ruxandra Donose – mezzosoprană, Alin Anca – bas, împreună cu artiștii noștri: Adrian Dumitru – tenor, Alexandru Chiriac – bariton și Adrian Mărcan – bariton și mai tinerii interpreți invitați, în urma câștigării Concursului liric „Verum Solistus”, din acest an, de la Cluj-Napoca: Noemi Onucu – soprană și Mihai Damian – bariton. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. Conducerea muzicală a Galei de Operă îi va aparține maestrului Victor Dumănescu. Prezentarea evenimentului va fi făcută de Marius Constantinescu, cunoscut realizator TV. Soliști balet: Melania Condoiu, Iustina Ciobanu, Claudiu Dane, Bogdan Rădăcină. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Coregrafia Alexandru Fotescu. Regie scenă: Marilena Aldea.

În programul Galei de Operă, sunt cuprinse „bijuterii” ale liricii universale, parcurgând pagini muzicale de notorietate: G. Verdi – „Nabucco”, „Luisa Miller”, „Attila”, „Bal mascat”, „Il Trovatore”, G. Donizetti – „Linda di Chamounix”, „Don Pasquale”, „Elixirul dragostei”, „La Favorita”, G. Bizet – „Carmen”, „Pescuitorii de perle”, G. Rossini – „Bărbierul din Sevilla” sau W.A. Mozart – „Nunta lui Figaro”.

Soprana Cellia Costea a fost protagonista celor mai mari teatre din lume: Covent Garden din Londra, Wiener Staatsoper, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Deutsche Oper din Berlin, Konzerthaus din Berlin, Die Staatstheater Stuttgart, Arena di Verona, Concertgebouw Amsterdam, Munich Staatsoper, Staatstheater Hannover, Oslo Opera House, Opera de Marseille, Opera Royal de Wallonie din Liege, Teatro Municipal de Santiago din Chile, Opera de Nice, Opera din Cairo, iar acum vine pe scena Operei Brașov.

A colaborat cu dirijori de renume mondial precum: Seiji Osawa, Juliano Carella, Mark Elder, Ascher Fisch, Eugene Kohn, Jiri Kout, Alain Lombard, Pinchas Steinberg, Alberto Veronesi, Abel Ybes, Gianpaolo Bisanti, Andrea Battistoni, Omer Meir Wellber, Philippe Auguin, Pier Giorgio Morandi, Karel Mark Chichon.

Mezzosoprana Ruxandra Donose vine, pentru prima dată, la Opera Brașov, în cadrul Galei de Operă ce deschide cea de-a XX-a ediție a Festivalului de Operă, Operetă și Balet 2023!

Ruxandra Donose este una din cele mai cunoscute și apreciate mezzosoprane din generația sa, captând atenția publicului și a criticii de specialitate în teatre de operă și săli de concerte din întreaga lume, de la Metropolitan Opera și Royal Opera Covent Garden, până la Bunka Kaikan din Tokyo sau Filarmonica din Shanghai.

Artista este apreciată pentru culoarea specială a vocii, omogenitatea registrelor și eleganța frazării, pentru expresivitatea scenică și, de asemenea, pentru ușurința cu care jonglează între stilurile muzicale și repertoriul extrem de larg, pornind de la Monteverdi, trecând prin belcanto, Verdi și Wagner, ajungând până la muzica contemporană.

Cu basul Alin Anca am făcut cunoștință anul trecut la Gala de Operă din cadrul Festivalului de Operă, Operetă și Balet, ediția a XIX-a și am rămas plăcut impresionați de vocea sa.

Angajamentele l-au purtat pe Alin Anca pe scenele unor instituții de prestigiu ca Bayerische Staatsoper München, Theater Basel, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthaus Berlin, Teatro Massimo Bellini din Catania, Opera Națională București, Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, Festivalul „George Enescu”.

O voce de luat în seamă, soprana Noemi Onucu, vine, pentru prima dată, pe scena Operei Brașov, datorită Marelui Premiu câștigat, în acest an, la Concursul Verum Solitus Vocal Competition – Cluj-Napoca și care îi oferă oportunitatea de a cânta în toate cele 11 teatre de operă din România și Republica Moldova.

Noemi Onucu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, obține numeroase premii, printre care se numără Marele Premiu la Concorso Internazionale „Giulio Neri”, ediția a XV-a, în Torrita di Siena, Italia, concurs prezidat de baritonul Leo Nucci.

Mihai Damian este absolvent al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, specializarea Dirijat, iar, în prezent, este student în cadrul aceleiași insituții, specializarea Canto, clasa lect.univ.dr. Cristian Hodrea și prof.univ.dr.habil. Iulia Suciu.

Începând cu anul 2021, devine o prezență notabilă pe scenele românești, interpretând cu succes lucrări și roluri dintre care amintim: „Carmina Burana” de C. Orff, Figaro din „Il Barbiere di Siviglia” de G. Rossini, Contele Almaviva din „Le Nozze di Figaro” de W. A. Mozart, Belcore din „L’Elisir d’amore” de G. Donizetti.

Maestrul Victor Dumănescu este un prieten și un colaborator apropiat al Operei Brașov, iubit și apreciat atât de artiști, cât și de publicul brașovean. Este absolvent al Conservatorului „George Enescu” din Iaşi, unde a beneficiat de îndrumările maeștrilor Ion Pavalache, Dumitru D. Botez și Ion Baciu. Între anii 1969 – 1974 a fost dirijor al corului Filarmonicii din Iași, continuându-și activitatea ca dirijor al Operei Române din Iași, până în 1983. Ulterior, traiectoria sa artistică marchează o importantă cotitură, prin venirea la pupitrul Operei Române din Cluj-Napoca. În paralel, devine profesor universitar al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasele de orchestră și artă scenică. Între 1991 – 1994 a fost prim-dirijor al Operei Naționale din Chișinău, îndeplinind ulterior, între 1999 – 2001, aceeași funcție și la nou-înființata Operă din Antalya (Turcia). Este invitat să dirijeze la majoritatea filarmonicilor și operelor din țară, precum și în străinătate. A întreprins, la pupitrul mai multor orchestre simfonice și colective de operă, turnee în Ungaria, Austria, Rusia, Germania, Italia, Elveția, Franța, Belgia, Olanda, Spania. Este invitat al mai multor festivaluri internaționale. A realizat numeroase înregistrări radio și tv și a contribuit la promovarea creației românești prin realizarea mai multor prime audiții.

Marius Constantinescu are un master în Consultanță și Expertiză în Publicitate la Facultatea de Litere (Universitatea București) și unul în Istoria și Teoria Artei la Facultatea de Istoria și Teoria Artei (Universitatea Națională de Arte București). De asemenea, a urmat o serie de specializări în radio și televiziune. A fost realizator a numeroase știri, transmisiuni directe, corespondențe telefonice, reportaje pentru TVR Cultural și TVR 1.

  • Spectacolul durează trei ore și are o pauză.

 

Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

 

Informații se pot obține la telefon: 0268/419380.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult