Zilnic online

„Demarăm o campanie de strângere de semnături pentru construirea unei parcări subterane în zona Livada Poștei” – Lucian Patrașcu, PSD Brașov

Soluția restricționării traficului auto în centrul istoric al Brașovului în fiecare weekend sau cu ocazia sărbătorilor legale este o soluție care se opune DEZVOLTĂRII BRAȘOVULUI. Foarte mulți cetățeni mi se adresează zilnic, spunându-mi faptul că decongestionarea traficului auto în zona istorică trebuie să aibă la bază construirea de parcări publice în proximitate.

470

Săptămâna trecută am propus administrației brașovene construirea unei parcări subterane în zona Livada Poștei. Parcare care ar prelua mai mult de jumătate din traficul auto din zona centrului istoric, dar fiind faptul că, conform studiului de trafic de la începutul lunii decembrie 2023, autoturismele care formau ambuteiaje în această zonă se aflau în căutarea unui loc de parcare. O foarte mare parte dintre aceste autoturisme aveau numere de înmatriculare în alte județe, aparținând turiștilor care doreau să viziteze Târgul de Crăciun din zona Pieței Sfatului.

Soluția construirii acestei parcări ar indica faptul că noi, brașovenii, stimulăm atât turismul în zona centrală, facilitând accesul turiștilor cât mai aproape de centrul istoric, dar stimulăm și vizitele brașovenilor în centrul istoric, brașoveni care de cele mai multe ori evită această zonă din cauza lipsei locurilor de parcare, fiind nevoiți să aleagă transportul public în comun, serviciile companiilor de TAXI sau de ride-sharing.

Construirea unei parcări subterane în zona Livada Poștei este o soluție de tip win-win. Antreprenorii din zona centrului istoric își pot dezvolta afacerile, deoarece fluxul de vizitatori va fi mai mare, turiștii vor avea unde să-și lase autoturismele fără a da ture interminabile pentru găsirea în apropierea a unui loc de parcare și brașovenii vor avea un acces mai facil în zona centrului istoric, scăpând de anxietatea provocată de căutarea unui loc de parcare.

Ca atare, Partidul Social Democrat va demara o acțiune de strângere de semnături pentru construirea unei parcări subterane în zona Livada Poștei. Facem acest lucru deoarece credem cu tărie faptul că doar prin consultarea unui număr foarte mare de locuitori vom ajunge să găsim soluția optimă pentru a rezolva această situație.

Invit brașovenii să dea dovadă de spirit civic și să se alăture acestui proiect care este un pas înainte în dezvoltarea Brașovului.

 

Lucian Patrașcu, președintele Organizației Municipale a PSD Brașov        

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult