Festivalul berii – „Brașov Fest” – se va desfășura în perioada 30 august – 8 septembrie în zona Coresi
În perioada 30 august - 8 septembrie 2024 se va desfășura la Brașov prima ediție a festivalului berii „Brașov Fest”. Conform organizatorilor, acesta va fi un festival al berii pentru toți brașovenii, atât prin prisma prețurilor cât și prin diversitatea de producători de bere care și-au anunțat intenția de a participa.
Organizatorii ne-au transmis că evenimentul va avea loc în zona Coresi și va include zeci de tipuri de bere, de la cele clasice, produse industrial, la cele artizanale, produse de microberării, standuri de gastronomie locală și internațională, care să completeze perfect experiența degustării de bere și concerte live cu trupe locale, internaționale și artiști consacrați.
„Brașov Fest” își propune să devină un reper anual în calendarul evenimentelor din Brașov, atrăgând vizitatori din toată țara și din străinătate.
Organizatorii mizează pe un număr mare de participanți, datorită programului diversificat și atmosferei prietenoase.
Brașovenii sunt invitați să se bucure de un festival unic, dedicat celebrării berii și comunității. „Brașov Fest” promite să fie o experiență de neuitat, unde tradiția și inovația se întâlnesc în armonie perfectă.
Vă așteptăm să ciocnim împreună un pahar de bere și să sărbătorim la prima ediție a acestui festival extraordinar!
#GazetaBrașovului