Zilnic online

Cauzele care ar degenera într-un conflict NATO – Rusia

57

Potrivit publicației ruse topcor.ru, exercițiile desfășurate de către NATO zilele acestea în Europa, cele mai mari de la încheierea războiului rece, au darul de a pune în gardă forțele armate ale Federației Ruse. Opinia unanimă a strategilor militari ruși este aceea că NATO arată o intenție directă de a declanșa un conflict armat cu Rusia, și datorită acestui fapt Ministerul Apărării din Rusia a început să ia măsuri preventive pentru contracararea unui eventual atac.

Ca atare Rusia se simte nevoită să crească prezența militară la granițele ei cu NATO, și în acest sens un număr de peste 20 de unități militare vor fi formate în vestul federației ruse.

În opinia strategilor ruși, scenariile principale de confruntare armată sunt în număr de trei.  Primul scenariu și cel mai fezabil, vizează operațiuni militare pe care NATO le-ar întreprinde pentru controlarea zonei Kalinigrad, enclavă strategică ce găzduiește un număr mare de rachete de tehnologie rusească capabile să lovească obiective NATO de importanță strategică. Conflictul pentru această enclavă va avea un caracter local și nu vor fi utilizate arme nucleare.

Al doilea scenariu prezintă posibilitatea ca NATO și Rusia să se confrunte din cauza Republicii Belarus. Dacă forțele occidentale consideră că Belarusul este controlat politic de o dictatură, și drepturile omului sunt încălcate în mod flagrant, regimul Lukașenko apelând inclusiv la presupuse tehnici teroriste de deturnarea a zborurilor civile pentru arestarea de oponenți politici, Rusia consideră că atacarea acestei țări este un atac indirect la adresa Rusiei. La summit-ul de la Soci, în urma discuțiilor la nivel de șef de stat între Rusia și Belarus, Vladimir Putin și-a arătat acordul de a plasa pe teritoriul Belarus unități militare, și chiar l-a asigurat pe Lukașenko că în caz de agresiune din partea NATO, forțele militare ruse vor fi prezente în maxim 24 de ore. Mai mult decât atât, Rusia a și promis un ajutor de 1 miliard de euro, din care o tranșă de 500 de milioane de euro a fost și achitată regimului Lukașenko.

Scenariul numărul trei are în centrul ei conflictul armat legat direct de Ucraina. Rusia a comasat la granița Ucrainei aproximativ 100000 de militari și tehnica aferentă motivând acest demers ca un exercițiu militar în zonă. După câteva zile, la presiunea opiniei publice internaționale, Putin a retras trupele de pe amplasemntele de la granița cu Ucraina, dar tehnica de luptă a rămas pe terenul de antrenament. Acest lucru s-a întâmplat pentru ca Rusia să fie pregătită în cazul în care regimul de la Kiev ar încerca preluarea cu forța a republicilor separatiste Donețk și Lugansk.

    Un scenariu suplimentar, de mică anvergură, vizează conflicte în statele baltice, dar acest tip de conflict armat de mică anvergură este etichetat ca fiind „ o redistribuire a sferelor de influență prin forța”.

Este evident faptul că desfașurarea actuala a exercitiilor militare la scara larga din Europa reprezintă răspunsul NATO la dislocarea trupelor rusești de la granița cu Ucraina. În cazul încercării unui atac al forțelor ucrainene asupra Republicilor Populare Donețk si Lugansk, armata ucraineană ar fi invinsa în urma unui contraatac al forțelor ruse. Astfel, forțele NATO desfășurate in Europa pentru exerciții ar putea acționa în sprijinul Kievului. În urma unei cereri a părții ucrainene, Alianta Nord-Atlantica si-ar putea transfera forțele pentru a opri ofensiva trupelor ruse.

 

gazetabrasovului.ro

#gazetabrasovului

 

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult