Zilnic online

Cronica de fotbal ( XVIII ) – Italia s-a calificat în finală după un meci în care Spania a fost mai bună

46

Și a fost semifinală de Campionat European. Pe Wembley. Italia contra Spaniei.

Meci interesant. Am văzut o Spanie bătăioasă, de nici nu zici că s-au târât până în semifinală. Patru egaluri și o victorie. Cinci egaluri cu cel de aseară. Două egaluri și o victorie în grupe, trei egaluri în meciurile eliminatorii.

Și spre dezamăgirea mea am văzut o Italie dominată, lipsită de soluții în atac. E al doilea meci când Immobile în loc să frece banca de rezerve, fiind evident într-o criză majoră de soluții, pierde vremea Italiei pe teren. Nici „ Piticul Atomic” n-a avut soluții aseară, noroc cu Chiesa care a dat un șut plasat în minutul 60, după ce a primit o minge respinsă de un fundaș spaniol, la o acțiune plecată de la portarul Italiei.

Pentru că Spania care oricum a dominat copios tot meciul, a găsit cheia spre poarta Italiei doar în minutul 80, la o acțiune finalizată magistral de Morata. Atunci spaniolii au intrat în careu prin apărarea italiană cu precizie chirurgicală.  Acum am văzut cum e să prinzi o zi când fie Italia este în criză de inspirație, și fiind popor latin, tristețea se vede în toate, fie Spania a avut o zi strălucită.

Nici prelungirile n-au fost strălucite, Spania venea după două meciuri de 120 de minute, oboseala și-a spus cuvântul.

La loviturile de departajare, Morata, cel care a egalat magistral în minutul 80, ratează lovitura de la punctul cu var, fiind în aceeași zi, și înger și demon. Ce să o mai întindem, Italia a înscris patru din cinci lovituri de departajare, Spania doar două din patru.

Și ăsta a fost meciul.

De la Italia îl remarc pe veteranul Chiellini, a fost magistral tot meciu, și de la spanioli pe Morata, chiar dacă a ratat una dintre loviturile de departajare.

 

Spania a dat dovadă de spirit combativ. Bravo lor!

 

Italia a prins o zi proastă, dar a terminat-o bine.

 

Să vedem cu cine joacă finala.

 

Să fie fotbal!

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Foto – Getty Images

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult