Zilnic online

Explozie la AZOMUREȘ

48

În dimineața zilei de miercuri, 7 iulie, o explozie puternică a zguduit Combinatul AZOMUREȘ, urmată de un incendiu cu degajări de fum la stația de amoniac III din cadrul combinatului chimic.

 

În urma evenimentului, un bărbat de aproximativ 50 de ani a suferit o fractură la membrul superior drept. El a fost găsit conștient, și a fost transportat la UPU Târgu Mureș, pentru îngrijiri medicale.

 

Pompierii au acționat rapid in vederea localizării incendiului, acesta manifestându-se local, la nivelul aparaturii din proximitate si la capetele de țeava, în sprijinul lor venind și un echipaj CBRN, pentru efectuarea măsurătorilor specifice în cazul producerii unor astfel de situații de urgență care implica substanțe periculoase.

 

În scopul prevenirii populației din zona limitrofa a operatorului economic a fost transmis un mesaj RO-ALERT, fiind precizat faptul ca evenimentul nu prezintă pericol pentru cetățeni.

 

Coloana de sinteza de la instalația de amoniac unde a izbucnit incendiul a fost depresurizata, incendiul a fost lichidat, iar în aceste momente, preventiv, zona este supravegheata în continuare de echipajele de intervenție.. De asemenea, pana la acest moment, nu au fost depistate substanțe periculoase în atmosfera.

 

#gazetabrasovului

 

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult