Zilnic online

Prefectul Capitalei – „ Valul patru va fi valul nevaccinaţilor ”

143

Alin Stoica a declarat vineri, că autorităţile încearcă să înţeleagă motivele pentru care personalul sanitar nu se vaccinează

 

„ Am efectuat un sondaj să înţelegem care sunt cauzele pentru care o parte din personalul sanitar nu se vaccinează, să mergem către dumnealor cu o campanie de informare, care urmează să fie realizată.

 

În afară de personalul sanitar ne-am concentrat atenţia şi pe personalul didactic şi săptămâna viitoare urmează să aibă o loc o întâlnire între specialişti şi personal didactic, care să înţeleagă importanţa vaccinării şi să i să li se răspundă cadrelor didactice eventualelor îngrijorări sau întrebări în aşa fel încât dumnealor să poată să ia o decizie informată asupra vaccinări şi şcoala este punct important pentru că intră în contact cu elevii, care au vârsta la care nu pot fi vaccinaţi şi atunci ei sunt mai expuşi, prin ei se poate transmite virusul mai uşor”, a afirmat Alin Stoica.

 

El a menţionat că numărul de vaccinări în Bucureşti este redus, fiind de o mie pe zi.

 

„ Şi pentru populaţia generală urmează să luăm şi alte măsuri privind creşterea numărului de vaccinări, deocamdată suntem destul de jos, cam în jur de o mie de vaccinări noi pe zi, nu vorbim de cei care vin la rapel, ci e vorba de cei care vin noi şi asta înseamnă destul de puţin”, a explicat prefectul și a adăugat că “Există deocamdată o discuţie cu CNCAV, nu am la acest moment nişte măsuri concrete pentru a creşte rata de vaccinare în Bucureşti, suntem în discuţie. (…) Avem capacitatea de vaccinare, avem dozele, avem informarea făcută, în funcţie de discuţiile pe care le vom avea în continuare, deocamdată a fost o discuţie de lucru, nu este o discuţie finală”.

 

El a transmis că în Bucureşti rata de vaccinare este de 30%.

 

„ Suntem aproximativ 750.000 de persoane vaccinate dintr-un total statistic de 2,2 milioane. Asta înseamnă din populaţia rezidentă cam 30%. (…) Valul 4 va fi valul nevaccinaţilor. În Bucureşti, în afară de cei vaccinaţi, mai sunt şi oameni care au trecut prin boală, asta înseamnă că probabil suntem la peste jumătate imunizare, dar este insuficient pentru a asigura o imunitate de turmă.

Am văzut că nici 80 la sută vaccinare nu asigură neapărat imunizare, însă asigură faptul că nu va exista presiuni pe spitale, dacă am ajunge la o rată de vaccinare suficient de mare şi evident rata mortalităţii va fi mult mai mică dacă ne uităm comparativ Rusia, Anglia deşi sunt egale ca număr infectările, în Anglia nu prea avem mortalitate, în schimb în Rusia sunt o mie de morţi pe zi ceea ce este foarte mult, nu vrem să ajungem în acest scenariu”, a transmis Alin Stoica.

 

#GazetaBrasovului

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult