Zilnic online

Poliția Locală – Amenzi pentru abandonarea deșeurilor pe domeniu public

56

Doi brașoveni care încercau, astăzi, 3 august, să scape de piesele vechi de mobilier, pe care voiau sa le abandoneze la platformele de depozitare a deșeurilor. Unul dintre ei la cea de pe b-dul Alexandru Vlahuță nr. 55, iar celălalt, la platforma de pe Aleea Violetelor nr. 65. Cei doi au fost sancționați contravențional, potrivit HCL nr.149/2017 cu o amendă totală în valoare de 1.600 de lei.

 

Cetățenii Brașovului trebuie să știe că depozitarea ori abandonarea deșeurilor de orice tip pe domeniul public sau privat al municipiului Brașov constituie contravenție și se sancționează conform HCL nr.149/2017,  cu amendă de la 800 la 1600 lei pentru persoanele fizice, și de la 1600 la 2500 lei, pentru persoanele juridice. De asemenea, locuitorii orașului mai trebuie să știe că pentru evacuarea deșeurilor mari sau din construcții sunt operatori de salubritate special acreditați la care trebuie să apeleze; de aceea le atragem atenția să nu mai solicite astfel de servicii persoanelor neautorizate,  care, de obicei, lasă gunoaiele la întâmplare.

 

 

 

#GazetaBrasovului

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult