Zilnic online

„Investițiile în învățământ sunt investiții în viitorul localității” – Mihai Cîmpeanu, Primarul Municipiului Codlea

În urmă cu câteva zile, Mihai Cîmpean, primarul municipiului Codlea, a făcut un scurt bilanț al celor trei ani de mandat. Acesta a evidențiat progresele notabile în dezvoltarea orașului, precum îmbunătățiri în infrastructură, proiecte de mediu și servicii sociale. De asemenea, s-a pus accent pe transparentizarea administrației publice și consultarea constantă a comunității în procesele decizionale.

828

 

„Cel mai important lucru în aceștia de ani de mandat au reprezentat, în bineînțeles, investițiile mele în învățământ. Pentru că investițiile în învățământ, de drept și de fapt, sunt investiții în viitorul localității. După cum bine știți, anul trecut s-a finalizat o investiție de 9 milioane de lei din fonduri proprii pentru ceea ce înseamnă corpul de școală de pe strada Horia numărul 5, care aparține de Școala Generală numărul 3, Codlea. Anul acesta avem o nouă școală care se bucură de modernizare, consolidare și, practic, vorbim de școală nou-nouță din punct de vedere al infrastructurii, vorbim despre școala generală numărul 2, care s-a finalizat anul acesta într-un termen record de numai un an. Așa că toate discuțiile în care au fost de-a lungul timpului au luat sfârșit începând cu acest an, pentru că școala, noua școală, a fost dată în funcție începând cu anul acesta școlar.” a declarat Cîmpeanu.

„Școala Generală numărul 2 a beneficiat de consolidare și de extindere pe verticală, pentru că vorbim de șapte sări de clasă în plus, șapte sări de clasă noi-nouțe, dotate, bineînțeles, cu toate necesare. Vorbim despre un lift pentru persoane cu dizabilități, vorbim de pardoseală nouă, vorbim de uși noi, vorbim de unități sanitare pe fiecare etaj în parte, vorbim de instalație electrică nouă, vorbim de o școală nouă-nouță, la standarde europene.” a adaugat primarul.

Cea mai importantă investiție în învățământ care s-a finalizat în municipiul Codlea în acest an a fost noua creșă, prima crește construită de după 1989. Aceasta deține o suprafață construită de peste 3.000 de metri pătrați și are o capacitate de 100 de locuri.

„Acesta este locul în care părinții își puteau lăsa liniștiți copilașii pentru a-și vedea de traiul zilnic în cele 8 ore în care aceștia vor fi la creșă. Nu a fost o investiție ușoară pentru că au fost foarte multe probleme din punct de vedere tehnic, dar acestea au fost depășite cu ajutorul constructorilor și bineînțeles a arhitecților care au lucrat la acest proiect. A fost o investiție care a durat cu 2 ani mai mult decât s-a estimat, dar o investiție care duce bucuria multor oameni.” a subliniat Mihai Cîmpeanu, referindu-se la noua creșă dată în folosință în luna octombrie 2023 în municipiul Codlea.

O altă investiție în educație a fost făcută la Liceul Teoretic „Ioan Pascu”. Terenul de sport al acestei unități de învățământ din vecinătatea noii creșe, a ținut loc de organizare de șantier pentru creșă. Administrația codleană a promis elevilor și profesorilor acestei unități de învățământ faptul că odată cu finalizarea creșei va fi refăcut acest teren de sport. Acum, terenul de sport este reabilitat, are nocturnă și gazon sintetic

„În acești trei ani au existat investiții în învățământ, atât pe plan preșcolar și gimnazial, cât și pe partea liceală. La Codlea vorbim despre învățământul dual, care este din ce în ce mai căutat în România și este din ce în ce mai căutat de către angajatori. În acest moment avem un șantier în desfășurare la Liceul Tehnic „Simion Mehedinți”. Practic vorbim despre construcția unei cantine care va crea cadrul perfect pentru ceea ce înseamnă pregătirea elevilor într-un domeniu atât de căutat cum este domeniu HORECA. Vom avea practic aici clase de bucătar și ospătar, pentru că sunt meserii cerute la nivel de județ.” a adaugat Câmpeanu.

 

#GazetaBrașovului

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult